Hillary Clinton a mers în Iowa, un stat cheie pentru alegerile prezidenţiale americane

Hillary Clinton a mers în Iowa, un stat cheie pentru alegerile prezidenţiale americane

Democrata Hillary Clinton, care va anunţa anul viitor dacă va fi candidată pentru Casa Albă în 2016, a mers duminică în Iowa, un stat cheie pentru alegerile prezidenţiale americane, unde s-a amuzat pe tema zvonurilor privind viitorul său.

"Am mai multe lucruri care mă preocupă în acest moment ..." a declarat ea într-un discurs la "Steak Fry" al senatorului democrat în exerciţiu Tom Harkin, o întâlnire anuală inevitabilă pentru democraţii americani cu ambiţii prezidenţiale. Soţul său, Bill Clinton, a însoţit-o.

"Înainte de toate, eu şi Bill suntem bunici permanent în observaţie. O sun pe Chelsea la fiecare cinci minute pentru a şti ce se întâmplă", a declarat Hillary Clinton, în faţa mai multor mii de persoane. Fiica lor Chelsea aşteaptă un copil în această toamnă.

"Apoi, bineînţeles, mai este şi acest altceva. Este adevărat, mă gândesc. Dar astăzi am venit pentru steaks", s-a amuzat ea.

Iowa este un mic stat agricol cu 3,1 milioae de locuitori din centrul Statelor Unite şi deţine o importanţă disproporţionată în fiecare scrutin prezidenţial de 40 de ani. Aici are loc în mod tradiţional prima consultare a alegătorilor în primarele fiecărui partid, servind drept trambulină pentru primare în întreaga ţară.

Aici, tânărul senator Barack Obama a înregistrat prima sa victorie, la 3 ianuarie 2008, împotriva senatorului Hillary Clinton, obţinând 38 la sută din voturile alegătorilor democraţi. Ea a terminat pe locul trei, într-o lovitură dură.

Pretendenţii la Casa Albă defilează sistematic în Iowa în anii dinaintea scrutinului prezidenţial, pentru a obţine susţinerea aleşilor locali, pentru construirea unei infrastructuri a campaniei şi pentru notorietate.

Restul discursului lui Hillary Clinton s-a concentrat pe campania pentru alegerile legislative din 4 noiembrie şi pe temele egalităţii salariale, sănătăţii şi accesului la contracepţie.

Ea a oferit speranţă susţinătorilor ei, terminându-şi discursul astfel: "Îmi face bine să mă întorc, să nu mai lăsăm să treacă alţi şapte ani!".

Hillary Clinton, în vârstă de 66 de ani, întreţine suspansul cu privire la ambiţiile sale şi a promis un anunţ la începutul lui 2015.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia