Imigrație: Ministrul leton de interne propune construirea unui zid la granița cu Rusia

Imigrație: Ministrul leton de interne propune construirea unui zid la granița cu Rusia

Ministrul leton de interne, Rihards Kozlovskis, a propus construirea unui zid la granița cu Rusia pentru a opri valul de imigranți provenind din Asia Centrală și Orientul Îndepărtat, informează gazeta.ru, citând postul național de radio polonez.

''Patru ani și 17 milioane de euro, de atât are nevoie Letonia pentru a construi un zid la granița cu Rusia'', a afirmat oficialul de la Riga, subliniind că ministerul său va insista ca această sumă să fie luată în considerare la elaborarea noului buget al țării.

Ministrul leton a adăugat că, în ultima perioadă, a crescut numărul imigranților ilegali din Asia Centrală și Orientul Îndepărtat care încearcă să treacă în țările scandinave prin Letonia.

Potrivit serviciilor letone, numai în 2015 au fost reținuți la graniță 239 de imigranți, dintre care 160 proveniți din Vietnam.

Pentru o țară mică precum Letonia, stat baltic cu o populație de aproximativ două milioane de locuitori, primirea câtorva sute de imigranți reprezintă o problemă destul de serioasă, notează postul de radio menționat. În același timp, Comisia Europeană, care încearcă să facă față valului de imigranți și refugiați din Africa și Orientul Mijlociu în regiunea Mării Mediterane, a solicitat țărilor membre UE, inclusiv Letoniei, să primească o parte din imigranții care se află în prezent în Italia și Grecia, adaugă sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce scrie Adrian Năstase despre ce s-a întâmplat în Venezuela...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în China... Practic, asta confirmă încă o dată că omenirea a intrat într-o nouă eră...

3 VIDEO Priviți, nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului din Ucraina, pe care europenii nu trebuie să o ignore

4 Forbes scrie ce înseamnă Venezuela, de fapt...

5 „No booking for Romanian people” / Țepele pe care și le-au luat românii în vacanța de sărbători