Norvegia: Peste 50% dintre părinții victimelor lui Breivik, încă prea traumatizați pentru a munci

Norvegia: Peste 50% dintre părinții victimelor lui Breivik, încă prea traumatizați pentru a munci

Peste jumătate dintre părinții victimelor lui Anders Behring Breivik rămân prea traumatizați pentru a putea munci normal, conform unui studiu publicat marți în ajunul marcării a patru ani de la atacurile teroriste, relatează miercuri AFP. Studiul, la care au participat 86 de părinți ai celor 69 de persoane ucise pe insula Utoya la 22 iulie 2011 în timp ce participau la o tabără de vară a tineretului laburist, arată că două treimi dintre ei suferă de reacții traumatice grave, precum probleme de concentrare, de memorie sau de somn.

Rezultatele nu îl surprind pe unul dintre autorii anchetei, Kari Dyregrov, profesor în cadrul Centrului de psihologie a crizei din orașul norvegian Bergen.

'Este vorba despre părinți care și-au pierdut copiii, unii dintre acești oameni fiind chiar în contact cu ei în timp ce autorul se afla pe insulă. Este o povară extrem de grea, cu atât mai mult cu cât au făcut apoi cotidian obiectul atenției media', a spus ea pentru AFP.

O treime dintre mamele și un sfert dintre tații care au participat la studiu se aflau în contact cu copiii lor la telefon sau prin SMS în momentul atacului de pe insula Utoya. Zece mame și nouă tați au vorbit la telefon cu copiii lor chiar înainte ca aceștia să fie uciși.

'Într-un singur an au existat atacurile, procesul, comisiile de anchetă (...) care au făcut ca ei să trebuiască să-și amâne doliul. Nu mai aveau nici energia, nici concentrarea necesare', a spus Kari Dyregrov.

O mare majoritate a părinților (89% dintre mame și 85% dintre tați) au asistat la proces în 2012, ceea ce a dus la condamnarea lui Breivik la o pedeapsă de 21 de ani de închisoare, pasibilă de a fi prelungită.

Miercuri, un centru împotriva extremismului consacrat atacurilor a fost inaugurat la Oslo cu scopul declarat de a descuraja 'ura, violența și terorismul', a subliniat șefa guvernului, Erna Solberg. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro