Peter Szijjarto îl acuză pe Victor Ponta că 'defăimează în mod constant' Ungaria

Peter Szijjarto îl acuză pe Victor Ponta că 'defăimează în mod constant' Ungaria

Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, a declarat luni că 'este o rușine pentru Europa' faptul că premierul român Victor Ponta 'minte în mod constant și defăimează o țară vecină', transmite MTI. Victor Ponta, 'care face obiectul unei anchete penale', 'minte în mod constant și defăimează o țară vecină', a afirmat Peter Szijjarto.

Declarația sa survine după ce premierul român a spus că își menține opinia referitoare la atitudinea Ungariei privind gestionarea crizei refugiaților, subliniind că este una "ne-europeană" și "o rușine pentru Europa".

"Deocamdată, îmi mențin opiniile, care sunt similare cu ale premierului sârb, croat, austriac, ale Comisiei Europene, ale secretarului general ONU, și anume că atitudinea Ungariei în această criză a refugiaților este una ne-europeană și o rușine pentru Europa. Să faci garduri la granița între două țări europene, între Ungaria și România, este o chestiune ce nu are legătură cu spiritul european, motiv pentru care o să îmi apăr țara și guvernul. Și faptul că autoritățile maghiare se bagă în jocurile politice interne din România, cred că toată lumea ar trebui să răspundă ca și mine cu indignare", a spus Ponta luni, la Palatul Parlamentului.

Potrivit MTI, Peter Szijjarto a mai declarat că Ungaria respectă toată legislația europeană prin modul în care tratează criza migranților, dar se află într-o poziție dificilă din cauza 'a două alte state membre ale UE care în mod deliberat și demonstrativ încalcă legile UE'. Grecia 'este incapabilă să-și protejeze frontierele', iar Croația 'inundă Ungaria cu mii de migranți, fără a-i înregistra', a declarat șeful diplomației de la Budapesta. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...