Fosta soție a lui Silvio Berlusconi va primi o pensie alimentară de 1,4 milioane de euro pe lună

Fosta soție a lui Silvio Berlusconi va primi o pensie alimentară de 1,4 milioane de euro pe lună

Veronica Lario, fosta soție a lui Silvio Berlusconi, va primi suma de 1,4 milioane de euro pe lună pensie alimentară din partea fostului premier italian, a confirmat marți tribunalul din Monza (nord), potrivit presei italiene, relatează AFP și DPA.

Silvio Berlusconi (78 de ani) și Veronica Lario (58 de ani) sunt divorțați oficial din februarie 2014, însă nu au reușit să se pună de acord cu privire la suma pe care o va primi fosta soție a lui Berlusconi drept pensie alimentară.

Conform unei prime decizii judecătorești, Veronica Lario ar fi trebuit să primească 3 milioane de euro pe lună, însă Berlusconi a făcut apel și a obținut reducerea sumei la 1,4 milioane de euro.

Marți, tribunalul din Monza a confirmat această sumă.

Veronica Lario a cerut divorțul de fostul premier italian în mai 2009, explicând într-o scrisoare trimisă ziarelor că 'nu poate rămâne lângă un bărbat care frecventează minore', făcând aluzie la participarea lui Berlusconi la petrecerea de majorat a unei tinere, model de lenjerie intimă, care i s-ar fi adresat acestuia cu apelativul 'tati'.

Cei trei copii ai cuplului Lario-Berlusconi s-au născut între 1984 și 1988, cei doi căsătorindu-se în 1990. Berlusconi, care a deținut de trei ori funcția de premier al Italiei, mai are cu prima soție — Carla Elvira Dell'Oglio — doi copii, care conduc imperiul media Mediaset. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce scrie Adrian Năstase despre ce s-a întâmplat în Venezuela...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în China... Practic, asta confirmă încă o dată că omenirea a intrat într-o nouă eră...

3 VIDEO Priviți, nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului din Ucraina, pe care europenii nu trebuie să o ignore

4 Forbes scrie ce înseamnă Venezuela, de fapt...

5 „No booking for Romanian people” / Țepele pe care și le-au luat românii în vacanța de sărbători