Interzis să mori sau să te încrunţi: cele mai neobişnuite reguli din lume care îţi pot aduce amendă sau chiar pedeapsa cu închisoarea

Interzis să mori sau să te încrunţi: cele mai neobişnuite reguli din lume care îţi pot aduce amendă sau chiar pedeapsa cu închisoarea


Sarpourenx, Franţa:
Potrivit Huffington Post, în acest sat din sud-vestul Franţei, primarul Gerard Lalanne le-a interzis locuitorilor să moară. În 2008 a eliberat o ordonanţă potrivit căreia "oricui nu are un loc în cimitir şi doreşte să fie îngropat în Sarpourenx îi este interzis să moară în parohie".

Veneţia: Este interzis să hrăneşti păsările. Cei care încalcă regula pot primi o amendă de până la 700 de dolari.

Argentina: Paturile cu saltea din pene sunt interzise. Potrivit Argentina Independent, aceste paturi sunt ilegale pentru că autoriăţile au considerat că "o asemenea indulgenţă" încurajează un comportament de lene.

Grecia: Este interzis să porţi tocuri în zona unui sit antic. Pentru a conserva construcţiile, guvernul a interzis încălţămintea care ar putea dăuna monumentelor.

Dubai: Este interzis să mănânci în timpul sărbătorii Ramadan. Călătorii care aleg să nu respecte tradiţia, mâncând, bând şi fumând în public, vor primi o avertizare, iar dacă abaterea se repetă, ar putea ajunge chiar şi la închisoare.

Milano, Italia: Nu ai voie să te încrunţi în public. Legea spune că trebuie să zâmbeşti tot timpul pe străzile oraşului, situaţiile excepţionale fiind înmormântările şi vizitele la spital.

Alaska, SUA: Nu ai voie să trezeşti un urs din somn pentru a-i face o fotografie, potrivit Hartford College.

Dakota de Nord, SUA: În baruri şi restaurante berea şi covrigeii nu pot fi servite în acelaşi timp.

Kentucky, SUA: Nu ai voie să vopseşti o raţă în albastru şi să o oferi spre vânzare decât dacă vrei să vinzi şase raţe albastre în acelaşi timp, potrivit site-ului Dumb Law.

Carolina de Nord, SUA: Jocurile de bingo nu pot dura mai mult de cinci ore.

New York City, SUA: În oraşul care nu doarme niciodată nu ai voie să ţii o îngheţată în buzunar, pentru că este împotriva legii, conform site-ului randomhistory.com.

Singapore: Nu ai voie să mesteci gumă. Acest obicei interzis în Singapore de mai bine de 20 de ani este pedepsit cu o amendă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Apropo de modificarea impozitului la jocurile de noroc. Fratele Ursulei von der Leyen este președintele Superbet...

2 ALERTĂ Prăbușire fără precedent a PSD în sondaje! A scăzut sub PNL! AUR e la 40%!

3 Bravo lui! / Președintele, acuzat de CSM că a generat „un blocaj inexplicabil” în justiție pentru că nu a semnat decretele de pensionare pentru 51 de ma…

4 ALERTĂ Avertismentul pentru România al Institutului Robert Lansing în legătură cu declarațiile lui Viktor Orban

5 Proprietarul uneia din cele mai importante mine de aur din Rusia a fost arestat în propriul avion în timp ce încerca să fugă în Turcia!