Palatul Buckingham neagă implicarea Prințului Andrew într-un scandal sexual în SUA

Palatul Buckingham a respins ferm, într-un comunicat publicat vineri, acuzațiile lansate de o femeie din SUA care susține că a fost forțată să întrețină relații sexuale cu Prințul Andrew pe când era minoră, fiind folosită ca 'sclavă sexuală' de către omul de afaceri american Jeffrey Epstein, un prieten apropiat al Prințului Andrew, fiul Reginei Elisabeta a II-a, informează sâmbătă Sputnik.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

'Aceste acuzații se referă la un proces civil care se desfășoară de mult timp în Statele Unite și în care Ducele de York nu este parte. De aceea noi nu dorim să comentăm în detaliu. Cu toate acestea, pentru evitarea oricărui dubiu, orice sugestie potrivit căreia acte indecente au fost comise cu o minoră este categoric falsă', a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.

În plângerea sa, femeia susține că în perioada 1999-2002 a fost folosită ca 'sclavă sexuală' de către bancherul american Jeffrey Epstein. Femeia, numită 'Jane Doe 3' în documentele prezentate curții, afirmă că Epstein ar fi 'împrumutat-o' prietenilor săi celebri, inclusiv Prințului Andrew, pe când avea 17 ani.

În 2008, Jeffrey Epstein a fost condamnat la 18 luni de închisoare după ce a pledat vinovat la acuzația de a fi solicitat serviciile unei prostituate în vârstă de 14 ani. În 2011, Prințul Andrew a negat că ar fi avut vreodată relații cu vreuna dintre 'fetele lui Epstein'.

AGERPRES/(AS — editor: Mihaela Moise)


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii