Paraguay: Un croitor luptă împotriva corupţiei prin renunţarea la buzunarele de la costume

Paraguay: Un croitor luptă împotriva corupţiei prin renunţarea la buzunarele de la costume

Un renumit croitor din Asunción a lansat o linie de costume fără buzunare - nici la pantaloni, nici la haină - şi a spus că această colecţie reprezintă un act militant ce vizează denunţarea corupţiei din Paraguay.

"Să aducem cinstea la modă!" şi "un design anticorupţie inovator" sunt texte care se regăsesc pe afişele publicitare expuse în cele nouă magazine din reţeaua "Marele Croitor Robert", o marcă de lux din capitala paraguayană.

"Costumul Ibañez" este cea mai nouă piesă din colecţia primăvară-vară australă şi reprezintă o referire la deputatul José Maria Ibañez din Partidul Colorado, o formaţiune de dreapta, aflată la putere, urmărit în justiţie pentru corupţie, după ce a recunoscut că a aranjat lucrurile astfel încât servitorii din casele sale să fie plătiţi de Parlament.

Comenzile se acumulează, a dezvăluit pentru AFP directorul-croitor Roberto Espinosa. După părerea sa, "oamenii invitaţi la recepţii în prezenţa funcţionarilor intenţionează să poarte acest model pentru a afirma că sunt incoruptibili".

"Nu-mi pasă dacă voi pierde câţiva clienţi din rândul funcţionarilor. Această casă de modă a fost înfiinţată de tatăl meu în urmă cu 70 de ani şi nu am dus lipsă niciodată de clienţi", a subliniat acest croitor, creatorul oficial al ţinutelor purtate de sportivii din naţionala de fotbal a Paraguayului.

Înainte de Ibañez, o altă afacere de corupţie a scandalizat, în 2013, Paraguayului, o ţară săracă din America de Sud, reprezentând un fel de enclavă între Brazilia şi Argentina. Deputatul Victor Bogado, pe atunci preşedintele Camerei Deputaţilor, o plătea cu 3.500 de dolari pe lună, în calitate de "asistent parlamentar", pe bona care avea grijă de copiii săi.

Croitorul sud-american se pregăteşte să lanseze şi o linie vestimentară feminină, denumită "Lady Ibañez", după numele soţiei parlamentarului implicat în acel scandal.

 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Iub, te-am regulat cum trebuie?” / Dragnea, încornorat ca ultimul gușfarete

2 Zvon...

3 AUDIO Profesorul Cordoș, înregistrat când înapoiază mita după trei luni de la decesul pacientului

4 Cel mai bogat israelian, miliardarul Beny Steinmetz, a fost reținut în Grecia. El este condamnat definitiv în …

5 VIDEO „Vino peste mine! Fără mandat îți înfig furci și topoare în inimă” / Interlopul Glonț, săltat de mascați