SCANDAL în mass-media: Decizia luată astăzi de RCS&RDS

RCS&RDS vrea să iasă din acţionariatul societăţii Canal 7 SRL, care deţine licenţa televiziunii TL+ din Baia Mare şi în care este asociat principal - 51%, potrivit unor documente analizate marţi de CNA, conform cărora asociatul unic al postului va deveni Majoros Andrei Csaba.

RCS&RDS vrea să iasă din acţionariatul televiziunii sale din Baia Mare, TL+

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, o solicitare privind acordul prealabil al CNA pentru modificarea acţionariatului societăţii Canal 7 SRL din Baia Mare, care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii TL+.

În prezent, asociaţii Canal 7 SRL sunt RCS&RDS SA (51%) şi Majoros Andrei Csaba (49%), potrivit datelor prezentate în şedinţa de marţi a CNA.

Potrivit documentelor depuse la CNA, RCS&RDS va ieşi din societatea Canal 7 SRL, iar părţile sociale pe care le deţine în prezent vor fi transferate către Majoros Andrei Csaba, care urmează să devină astfel asociatul unic al televiziunii TL+.

CNA a decis, cu unanimitatea membrilor prezenţi la şedinţa de marţi (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea), să îşi dea acordul privind modificarea acţionariatului societăţii Canal 7 SRL, în conformitate cu legislaţia audiovizualului.

În şedinţa de marţi nu au fost precizate motivele pentru care RCS&RDS vrea să iasă din acţionariatul televiziunii TL+.

Însă la baza acestei decizii ar putea sta o neînţelegere între RCS&RDS şi celălalt asociat al televiziunii, Majoros Andrei Csaba. De altfel, în şedinţa din 10 decembrie 2013, compania RCS&RDS a ajuns în situaţia insolită de a fi sancţionată de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru că nu respecta principiul "must carry" în cazul propriei televiziuni pe care o deţine în Baia Mare - TL+ -, pe care a scos-o din grilă în octombrie 2013, încălcând Legea audiovizualului.

Principiul "must-carry" este reglementat prin articolul 82 din Legea audiovizualului şi le impune operatorilor de cablu să retransmită anumite televiziuni. Acelaşi principiu le impune şi televiziunilor retransmise în pachetul "must-carry" al cabliştilor să fie libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice şi financiare. Acest lucru înseamnă că televiziunile nu mai pot primi bani de la cablişti pentru retransmisie. Acelaşi articol 82 prevede că operatorii de cablu au obligaţia, la nivel regional şi local, să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există.

Astfel, pe 10 decembrie 2013, CNA a decis să sancţioneze RCS&RDS, aplicându-i o somaţie de intrare în legalitate în privinţa televiziunii TL+.

Reprezentanţii TL+, Verba Csaba şi Romeo Dobocan, au cerut la momentul respectiv CNA să oblige RCS&RDS să introducă în grilă televiziunea TL+, precizând că acesta este singurul post local care funcţiona în momentul respectiv în Baia Mare.

"Noi am încercat să obţinem un răspuns din partea RCS&RDS prin care să ne explice de ce am fost scoşi din grila analogică, având în vedere că suntem singurul post local din Baia Mare, celelalte fiind posturi regionale. Nu am obţinut niciun răspuns şi în consecinţă ne-am adresat CNA. Se creează un precedent periculos şi este greu să explic dacă are legătură cu ceea ce se întâmplă în media din Maramureş în acest moment, medie intrată sub influenţa unei singure persoane, întâmplător sau nu ales al urbei care controlează tot ce mişcă în Baia Mare. TL+ devenea singurul post care nu intra în această sferă de influenţă şi noi interpretăm şi în acest sens, mai ales că din această grupare a acestui personaj politic ne-au venit mesaje foarte clare, precum «V-am făcut-o»", le-a spus Romeo Dobocan, la momentul respectiv, membrilor CNA.

La rândul său, Verba Csaba a precizat atunci că societatea Canal 7 SRL deţine licenţa televiziunii TL+ de 18 ani.

TL+ a funcţionat iniţial pe reţeaua proprie de cablu a societăţii Canal 7, ulterior cumpărată de compania RCS&RDS, care a preluat în acest context şi pachetul majoritar de acţiuni la respectiva televiziune.

De cealaltă parte, în şedinţa CNA din 10 decembrie 2013, Lucian Mihai, reprezentantul RCS&RDS, a declarat că, în decembrie 2012, RCS&RDS a modernizat staţia din Baia Mare, care primeşte un anumit tip de semnal.

"La acel moment, am trimis o adresă către Canal 7 în care le-am spus noile condiţii tehnice de preluare. Au fost două-trei situaţii în care am discutat şi până la urmă preluarea semnalului TL+ s-a făcut pe costurile RCS (...) Spre sfârşitul anului, am înţeles că nu s-a mai dorit să se continue această formă de preluare pe costuri tehnice RCS şi am introdus în locul postului TL+ alte două posturi locale (...) Am solicitat inclusiv modificarea de aviz la CNA", a spus Lucian Mihai. "Din punctul nostru de vedere, în măsura în care se poate furniza acest tip de semnal pe care staţia îl recunoaşte în continuare, TL+ va fi prezent în grila din Baia Mare", a adăugat, la momentul respectiv, Lucian Mihai.

Însă, reprezentanţii TL+ au spus că problema pe care o ridică RCS&RDS este una "falsă".

Aceştia au precizat totodată că "RCS&RDS are monopol pe aproape întreg judeţul Maramureş", unde deţine 85-90% din piaţa de cablu.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Frica de pușcărie! Primăria Capitalei a anulat licitaţia pentru 100 de autobuze electrice: cele turceşti ar fi…

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte din Parlamentul European

3 Ion Iliescu, declarație criminală despre Revoluție: Este momentul să încetăm să mai căutăm vinovați

4 Mafia locală / Frații Micula, vizați de un dosar de evaziune și spălare de bani de 44 milioane de euro / Cazul e i…

5 Val de demiteri / Guvernul a eliberat din funcție 28 de prefecți. Cine vine în loc

recomandări

Te ia DNA: Mircea Dușa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cea mai faimoasă pisicuță de pe internet