​Cazul Ponta. Posibile evoluții, câteva mari semne de întrebare

Premierul Victor Ponta a dat primele semne de viata, marti dimineata, pe Facebook, anuntand ca "operatia a fost mult mai complicată decât se anticipa". Intre timp, Romania Libera descoperise ca Ponta se trateaza la una din clinicile detinute de un amic al premierului Erdogan si l-a mai surprins pe Liviu Dragnea la aeroport imbarcandu-se spre Turcia. Spre seara au venit si explicatiile medicului roman care l-a insotit pe seful Guvernului, de la care am aflat ca diagnosticul suna rau: "ruptură veche de ligament încrucişat anterior, ceea ce a determinat o ruptură de menisc intern şi leziuni foarte mari de cartilaj". 

Potrivit ortopedului Ion Bogdan Codorean a mai declarat, intr-un interviu pentru Gandul, ca Victor Ponta ar trebui sa ia o pauza de minim trei saptamani de la activitatile curente, timp in care se recomanda sa stea cu piciorul sus.

Pana la proba contrarie, nu putem decat sa luam nota de varianta asta. Ponta s-a accidentat acum cateva saptamani la baschet. A suferit ca un caine cateva saptamani timp in care genunchiul s-a facut praf. S-a nimerit sa se opereze fix in ziua cand trebuia sa se prezinte la DNA. Luni, 15 iunie, avocata lui comunica presei si procurorilor ca premierul a zbughit-o deja dupa bisturiu. Recomandarea de a se opera i-ar fi facut-o medicul Codorean de la Spitalul Militar.

Nu avem inca nici o proba contrarie ca lucrurile stau intocmai. Dar avem cateva semne majore de intrebare, plus o groaza de precedente cu bolnavi inchipuiti sau care si-au agravat in mod fictiv niste afectiuni reale. Si mai avem de-a face cu Victor Ponta, mincinos vestit. Toate astea ne obliga la prudenta. Nu putem inghiti pe nemestecate istoria piciorului in ghips, cel putin de la generalul Stanculescu incoace.

Primul semn de intrebare il ridica tocmai coincidenta. Ce intamplare, operat fix in ziua audierii. Apoi, secretomania plecarii in Turcia. Ponta a sters-o din tara pe furis, fara sa anunte pe nimeni, presedinte sau altcineva, ca va fi in imposibilitatea exercitarii functiei cateva zile. Asa ceva nu doar ca nu se face, dar nu are nici o logica decat atunci cand ai ceva de ascuns. Dupa aia, nu mi-e deloc clar de ce a luat medicul roman dupa el. Nu foloseste la nimic, in afara de propagarea unui efect propagandistic in tara pentru a para acuzatia ca nu are incredere in spitalele din propria tara. Sau daca esti papa-lapte si vrei sa te tina cineva de deget inainte sa te taie.

In fine, ceva in toata povestea asta suna prost. Revedeti filmul cu Ponta in timpul motiunii de cenzura de joi, deci cu patru zile inainte de operatie. Schioapata putin dar pune piciorul in pamant. Recititi apoi ingrozitorul diagnostic. Uitati-va din nou la imagini, vezi minutul 16.30. Asa arata un om cu genunchiul vraiste inainte de operatie? Posibil, mai ales in filmele cu supermani.

Exagerata sau nu, inventata sau nu, operatia lui Victor Ponta la genunchi prezinta avantajul de a-i lasa premierului libertatea sa aleaga intre doua variante:

1) Sa vina in tara pe picioarele lui suferind ca un martir in tacere, dar atunci inseamna ca va putea sa mearga si la DNA.
2) Sa stea cu piciorul atarnat in sus trei saptamani, cat ii recomanda medicul ortoped ca sa nu-i vina singele in picor si sa-l doara si mai rau, dar nu mai putin de 45 de zile, durata maxima cat poate lasa guvernul pe mana unui interimar. Altfel ii ofera presedintelui Iohannis ocazia sa-l schimbe.

In treacat fie spus, daca as fi procuror, sceptic de fire ca toti procurorii, n-as prea crede nici varianta statului cu piciorul in sus si l-as cita la audieri. Cu ocazia asta, cineva trebuie sa-si asume in scris ca Victor Ponta nu este deplasabil si sa explice de ce, respectiv niste medici. Dar ne amintim cu totii de medicul trombonist care a incercat sa-l scape pe unul cu zgarieturi pe gat pe motiv ca a incercat sa se sinucida. Sau de cazul Vantu, cu afectiuni cardiace diagnosticate de medici ginecologi. In fine, avem bolnavi de cancer in ultima faza care traiesc si azi bine merci la inchisoare, vezi cazul Hayssam. Pe scurt, ne-am lecuit cu atatia bolnavi inchipuiti si medici gata sa te declare mort inca din timpul vietii.

Dar sa zicem ca medicii turci, care nu mint niciodata, confirma gravitatea cazului. Ce se intampla in aceasta situatie cu Victor Ponta? Scapa de dosar cat sta atarnat cu picorul in tavan? Nu prea. Dosarul poate sa mearga bine merci inainte, cum s-a intamplat cu toate celelalte in care acuzatii au refuzat sa dea declaratii.

Victor Ponta primeste, in acest caz, o copie a rechizitoriului la trimiterea in judecata. Fiind vorba de o functie importanta, e de asteptat ca acest lucru sa se intample repede, cum s-a procedat aproape in fiecare caz care a implicat personaje cu pozitii inalte in stat.

In concluzie, operatia nu-i foloste la nimic. Doar daca, intr-adevar, a fost o urgenta. Maxim va putea forta o demisie pe motiv de gips, ca sa nu fie pe motiv de DNA.

Dan Tăpălagă


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Fostul premier Tudose îndeamnă oamenii să voteze cu Iohannis! „Nu e vorba despre un vot cu inima, ci despre un…

2 HOPA! Dăncilă a predat Organizarea întreprinderii socialiste. A picat treapta I, a IIa și admiterea la faculta…

3 BREAKING Ce scrie în raportul Jandarmeriei despre 10 august, păstrat secret până săptămâna trecută

4 ALERTĂ / Noi informații-bombă din dosarul 10 august, desecretizat de Guvern / Document INTEGRAL

5 Citiți și voi cum proceda PSD pentru a pune pe funcții slugoii de partid / Studiu de caz: Cum a ajuns ăsta șeful…

recomandări

Te ia DNA: Danut Groza

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Grasul ăsta joacă super fotbal!