Băsescu, mesaj CIUDAT despre Ponta

Fostul președinte Traian Băsescu și-a reevaluat poziția față de situația lui Ponta. Cam ciudat. Mai ales că, în ultimele zile, l-a cuprins o tăcere, din nou, cam dubioasă. El a afirmat duminică, la Iași, unde a participat la alegerile pentru şefia filialei locale a PMP, că niciodată nu a folosit instituțiile statului în lupta politică, deși a avut probleme și cu Călin Popescu Tăriceanu și cu Victor Ponta. ”Am avut dispute și cu Tăriceanu și cu Ponta, niciodată nu am folosit instituțiile statului în lupta politică, să se înceapă urmărirea penală”, a spus Traian Băsescu, adăugând că primii miniștrii săi și-au terminat mandatul cu bine.

Conform fostului președinte, avem nevoie de o justiție care să fie conștientă de propriile ei probleme. ”De asemenea, avem nevoie de o justiție în care judecătorul, cu propria lui conșțiință și cu legea în față, să ia deciziile”, a mai precizat Traian Băsescu. Practic, prin această declarație, Băsescu l-a citat pe Ponta din interviul pentru L'Express.

Legat de faptul că au fost vehiculate anumite informații conform cărora l-ar fi suspendat pe Teodor Atanasiudin funcție de ministru al Apărării Naționale, Traian Băsescu a spus că este o minciună.

”Este o minciună. Atanasiu a demisionat singur. Este adevărat că am făcut presiuni să demisioneze, pentru plângerile penale, pentru că se ducea la întâlnirile NATO și în loc să stea la discuții se plimba prin Bruxelles. Că nu a rezistat la presiunea mea, este problema lui, nu a mea”, a explicat fostul președinte.


populare
astăzi

1 De citit...

2 „Operațiunea Epic Fury a fost de o aroganță uluitoare. Un atac nuclear ar aduce Armaghedonul”

3 Scandal uriaș într-un colegiu de elită: fiul Marei Bănică ar fi fost bătut cu picioarele de un profesor. Poliția a emis ordin de protecție

4 Netanyahu, iritat după ce planurile Mossad privind o revoltă în Iran au eșuat: „scenariul rapid” nu s-a materializat

5 Un autocar cu 38 de copii s-a răsturnat pe Drumul Expres Pitești-Craiova, după ce a lovit un autoturism oprit, nesemnalizat