Gorghiu: Respingerea comisiei de anchetă denotă teama lui Ponta de a clarifica subiectul prezidențiabilului-agent sub acoperire

Gorghiu: Respingerea comisiei de anchetă denotă teama lui Ponta de a clarifica subiectul prezidențiabilului-agent sub acoperire

Vicepreședinta ACL Alina Gorghiu susține că respingerea constituirii comisiei parlamentare de anchetă de către Comisia juridică a Camerei Deputaților denotă "teama" lui Victor Ponta de a clarifica subiectul privind prezidențiabilul - agent sub acoperire.

"Traian Băsescu este cel care a impus pe agenda publică această temă și observăm că Victor Ponta este singurul care refuză să lămurească dacă declarațiile președintelui îl vizează direct.

Atitudinea premierului este cel puțin suspectă, mai ales în contextul în care, prin declarațiile sale, Victor Ponta a încercat să inducă opiniei publice admirația față de un prezidențiabil care ar fi deconspirat ca fost agent sub acoperire. În aceste condiții, nu putem să nu ne întrebăm ce încearcă să ascundă PSD prin votul dat astăzi în Comisia juridică? Domnule Ponta, dacă trecutul dumneavoastră este fără pată, de ce v-ați opus unui demers democratic și nu ați vrut ca românii să afle adevărul?", spune Gorghiu într-un comunicat remis marți AGERPRES.

Ea arată că Alianța Creștin-Liberală a solicitat constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru "a nu permite transformarea acestui fals subiect în principala temă de campanie prezidențială".

"În egală măsură, lui Traian Băsescu îi revine obligația de a pune punct cât mai repede acestor discuții sterile. Îi cerem președintelui, ca în măsura în care deține informații, să nu le mai tăinuiască și să facă public numele candidatului la care a făcut referire. Cetățenii au dreptul ca această campanie electorală să fie despre viitorul lor și al țării, iar politicienii trebuie să ofere soluții concrete, nu să se afunde în teme false de dezbatere", consideră vicepreședinta ACL.


populare
astăzi

1 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

2 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării

3 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

4 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

5 STENOGRAME Apar nume noi în anturajul lui Călin Georgescu. Rețeaua de influență care s-ar fi lăudat că încearcă să îl scoată din țară