Hrebenciucii au RECUNOSCUT TOT

Hrebenciucii au RECUNOSCUT TOT

Viorel și Andrei Hrebenciuc au recunoscut în fața judecătorilor faptele de care i-au acuzat procurorii anticorupție. Cei doi vor să li se reducă din pedepse.

Viorel și Andrei Hrebenciuc și-au recunoscut vina și în fața procurorilor DNA în faza de urmărire penală. Când s-a dispus trimiterea în judecată, Viorel Hrebenciuc vrut să încheie un acord de recunoaștere cu procurorii pentru a se stabili o pedeapsă mai mică. El ar fi cerut 4 ani cu executare, dar procurorii au susținut că este prea puțin.

Ioan Adam și-a recunoscut și el faptele. Instanța urmează să decidă dacă dosarele persoanelor care au recunoscut vor fi disjunse.

Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată în ianuarie 2015 pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare a banilor, în dosarul retrocedărilor ilegale. În același dosar, fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (3 infracțiuni), iar fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu este judecat pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor.

De asemenea, au fost trimiși în judecată Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătășel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soția deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Brașov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuți, județul Bacău), Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).

Acuzațiile se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 de hectare de teren forestier în județul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza și în defavoarea Romsilva.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...