Laszlo Tokes şi-a asigurat un nou mandat la Bruxelles. A primit locul 3 pe lista partidului ungar Fidesz

Laszlo Tokes şi-a asigurat un nou mandat la Bruxelles. A primit locul 3 pe lista partidului ungar Fidesz

Decizia lui Tokes de a candida pe o listă din Ungaria a venit în urma refuzului UDMR ca partidele maghiare să formeze o listă comună la europarlamentare.

„Fiind convinşi că o singură persoană poate să reprezinte interesele comunităţii maghiare în mod consecvent şi foarte hotărât, în persoana preşedintelui Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, Tokes Laszlo, care este şi mentorul partidului nostru şi pentru care noi am declarat de multe ori susţinerea şi sprijinul nostru să-şi continue activitatea în PE, noi îi propunem prin această decizie a Consiliului Naţional să răspundă pozitiv la chemarea Fidesz, membru al PPE, să candideze pe listele Fidesz la aceste alegeri“, a precizat preşedintele PPMT, Toro T. Tibor.

În prezent, Laszlo Tokes este europarlamentar, la alegerile din 2009, fiind fruntaşul listei de candidaturi a Uniunii. Anterior acestui mandat, Tokes a fost eurodeputat independent din partea României, obţinând 3,44% din voturi.

În ultimii cinci ani, Laslo Tokes s-a aflat în atenţia opiniei publice cu mai multe declaraţii controversate care au avut ca punct central autonomismul maghiar. De exemplu, anul trecut în iulie, acesta i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională“, astfel încât să ofere „protectorat“ Transilvaniei, aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud. Declaraţia lui Tokes a stârnit un val de nemulţumiri atât în rândul populaţiei, cât şi al politicienilor.

Ca urmare a acestei declaraţii, membrii Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României“ au decis, la sfârşitul anului trecut, să propună preşedintelui Traian Băsescu retragerea distincţiei oferite europarlamentarului.

Preşedintele Traian Băsescu declara că, în cazul în care Consiliul de Onoare al Ordinului “Steaua României” cere ridicarea decoraţiei acordate lui Tokes, va emite decretul.

La începutul anului, europarlamentarul Corina Creţu i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să ia o decizie cu privire la distincţia conferită lui Laszlo Tokes în 2009, după ce Consiliul de Onoare a publicat, în 9 ianuarie, decizia de retragere a ordinului „Steaua României“.

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tokes, în decembrie 2009, cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler. Potrivit decretului de la acea dată, decoraţia a fost acordată “cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie, în semn de înaltă apreciere a curajului şi a demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…