Ponta, despre Crimeea şi Ucraina: Este nevoie de o adaptare a ţărilor NATO la ceea ce s-a întâmplat şi urmează să se întâmple

Ponta, despre Crimeea şi Ucraina: Este nevoie de o adaptare a ţărilor NATO la ceea ce s-a întâmplat şi urmează să se întâmple

Recentele evenimente din Ucraina şi Crimeea denotă că este nevoie de o nouă strategie şi o adaptare a ţărilor membre NATO la ceea ce s-a întâmplat şi "la ceea ce urmează să se întâmple în perioada imediat următoare", fiind o oportunitate pentru o colaborare mai bună UE-NATO, a spus premierul Ponta.

Ponta, despre Crimeea şi Ucraina: Este nevoie de o adaptare a ţărilor NATO la ceea ce s-a întâmplat şi urmează să se întâmple (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Premierul a susţinut declaraţia la Parlament, la o dezbatere pe tema NATO, după ce a avut, la Guvern, o întâlnire cu Însărcinatul cu afaceri al SUA în România, Duane Butcher.

Discuţia cu oficialul american a avut loc în contextul în care Statele Unite ale Americii au solicitat României extinderea operaţiunilor de la baza Kogălniceanu , respectiv dislocarea unor elemente a unei unităţi de infanterie marină şi a unui număr de aeronave militare, astfel încât numărul militarilor americani dislocaţi va fi de maximum 1.600.

În discursul susţinut la Parlament, Ponta a arătat că recentele evenimente din Ucraina şi Crimeea au demonstrat că în regiune există încă potenţale focare de insecuritate şi că, de fapt, nimic nu este absolut sigur în ceea ce priveşte securitatea regiunii, fiind astfel nevoie de o nouă strategie şi o adaptare a statelor membre NATO la ceea ce s-a întâmplat şi "la ceea ce urmează să se întâmple în perioada imediat următoare".

"De fiecare dată încerc să văd orice stare de pericol şi ca pe o oportunitate şi aş vrea să spun că această criză fără precedent în ultimii ani trebuie să fie folosită de noi toţi pentru a vedea ce avem de făcut în perioada imediat următoare. În primul rând, văd această criză ca pe o oportunitate ca relaţiile între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii să redevină un pivot fundamental al colaborării şi securităţii mondiale", a spus Ponta.

Premierul a apreciat că neînţelegerile pe diferite teme între Europa şi SUA vor dispărea rapid în această perioadă, urmând să fie dezvoltată o nouă strategie de dezvoltare a colaborării între cele două părţi, inclusiv din punct de vedere economic şi comercial.

El a adăugat că atenţia politică a lumii a revenit asupra acestei regiuni a Europei şi, implicit, asupra Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, ţări care au nevoie din partea NATO şi UE de o perspectivă şi un calendar clar de integrare.

În opinia şefului Guvernului, România îşi reafirmă în acest moment rolul strategic în regiune.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…