Ponta instaurează statul CHINEZO-BISERICESC

Ponta instaurează statul CHINEZO-BISERICESC

 Guvernul Ponta a pus deja la dispoziţia companiei chinezeşti care şi-a manifestat interesul de a investi la Cernavodă documente secrete privind Centrala Nucleară. Toată ziua, Ponta propovăduieşte cât de bine e să te pupi cu China. După care, dacă îi mai rămâne timp, fuge repede ori la Patriarhie ori la vreo biserică unde a băgat bani din buzunarul nostru. Fără să ne întrebe. Iar mai nou, aproape neverosimil, a subordonat un Serviciu din cadrul Ministerului de Interne direct Patriarhiei. Aceste vor fi axele de forţă ale noii Românii cu Victor Ponta preşedinte? Statul chinezo-bisericesc?

Ponta vrea să încheie un parteneriat strategic cu China.

România îşi doreşte să încheie un parteneriat strategic cu China, prin care să fie asigurată o colaborare atât în domeniul politic, cât şi în cel economic, cultural şi educaţional, a declarat premierul Victor Ponta, la finalul discuţiilor avute cu preşedintele şi prim-ministrul chinez, potrivit Mediafax.

"Ne-am dori - anul viitor sunt 65 de ani de relaţii diplomatice - să avem un parteneriat strategic şi cu China. Un asemenea parteneriat strategic presupune multe domenii, pornind de la colaborarea politică, evident cea economică care este cea de substanţă, dar şi culturală, educaţie şi alte domenii", a spus Ponta, aflat la Beijing.

Oficialii români vor încerca să obţină acceptul partenerului chinez pentru investiţii de miliarde de euro, pentru proiecte punctuale din energie şi infrastructură. Din discuţiile de până acum pe care partea română le-a avut cu statul chinez, interesul companiilor asiatice era pentru hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, proiect de 1,2 miliarde de euro, pentru reactoarele 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, proiect de 5,4 miliarde de euro, şi pentru un grup nou de la termocentrala Rovinari din Complexul Energetic Oltenia, proiect de 1 miliard de euro. La Rovinari, s-a semnat şi un memorandum de cooperare, iar proiectul este la nivelul elaborării studiului de prefezabilitate. Tot în energie, chinezii ar dori să investească în instalaţii de desulfurare şi captare CO2 de la termocentralele din Oltenia şi Valea Jiului, proiect care presupune investiţii de alte sute de milioane de euro

În infrastructură, partea chineză şi-a exprimat interesul de a participa la construcţia de autostrăzi şi poduri în România. O compania chineză a fost şi pe lista investitorilor interesaţi de construcţia tronsonului Comarnic-Braşov din Autostrada Bucureşti-Braşov, însă s-au retras în urmă cu două luni, câştigătorul licitaţiei urmând să fie aflat luna viitoare. Chinezii şi-au iterat interesul ;i pentru construc'ia podului de peste Dunăre de la Brăila, un proiect de peste un deceniu, la care s-au purtat interminabile discuţii tot cu chinezii, dar care, până la urmă, a rămas la stadiul de proiect până în ziua de azi.

Chinezii şi-au mai exprimat interesul de a investi în agricultură, însă fără referire la ceva concret.

 Presa oficială chineză: „Ponta a spus că este mândru de prietenia tradiţională cu China şi că admiră Partidul Comunist Chinez pentru felul în care a condus poporul pe calea socialismului”

Potrivit presei oficiale din China, premierul român, Victor Ponta, ar fi afirmat marţi, la Beijing, că "admiră Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă". La rândul său, preşedintele Xi Jinping a declarat că relaţia pe care China o are cu România în momentul de faţă traversează „cea mai bună perioadă de dezvoltare din istorie”.

Aflat în vizită în Beijing la invitaţia omologului său Li Keqiang,  premierul Victor Ponta şi-a declarat aprecierea pentru Partidul Comunist Chinez, susţine presa oficială din China.

„Ponta a spus că România este mândră de prietenia tradiţională cu China şi că admiră Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă”, relateazăxinhuanet.com. 

 „Ponta a spus că dezvoltarea Chinei a oferit României şanse extraordinare şi că România este interesată de schimburile de experienţă şi cooperările strânse cu China”, se arată în acelaşi articol.

Potrivit sursei citate, toate aceste afirmaţii au fost făcute marţi de Victor Ponta, în timpul întâlnirii cu preşedintele chinez Xi Jinping. La rândul său, liderul de la Beijing a arătat că ţara sa este „nerăbdătoare să dea mâna cu România în scopul îndeplinirii frumoaselor visuri ale fiecărei dintre cele două ţări”.

 De asemenea, Preşedintele Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare, Zhang Dejiang, a declarat că relaţia pe care China o are cu România în momentul de faţă traversează „cea mai bună perioadă de dezvoltare din istorie”, mai scrie xinhuanet.com.

Sectia de asistenta religioasa din Ministerul de Interne va raporta direct la Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane

Sectia de asistenta religioasa din cadrul Ministerului Afacerilor Interne are de acum inainte obligatia sa informeze Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la "activitatea desfasurata in domeniul asistentei/educatiei moral-religioase crestin-ortodoxe". Prevederile fac parte dintr-un ordin al vicepremierului si ministrului de Interne, Gabriel Oprea, care a fost publicat in Monitorul Oficial. Ordinul reglementeaza organizarea Directiei Informare si relatii publice, care are in subordine directa aceasta Sectie de asistenta religioasa.
Informatia a fost publicata initial de Adriana Dutulescu pe realitateamea.ro
Raportarea Sectiei de asistenta religioasa din cadrul Ministerului Afacerilor Interne catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a fost introdusa prin Ordinul nr. 148 din 2 octombrie 2014 al viceprim-ministrului si ministrului afacerilor interne Gabriel Oprea. Ordinul privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Directiei Informare si relatii publice a fost publicat in Monitorul Oficial vineri, 24 octombrie, cu o saptamana inainte de alegerile prezidentiale 2014.

Ordinul prevede ca Directia Informare si relatii publice "este unitate a aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne (...), fiind specializata in conceperea, organizarea, conducerea, coordonarea si controlul activitatilor de informare si relatii publice, transparenta decizionala, realizare a publicatiilor, filmelor si materialelor audiovizuale cu privire la domeniul specific, precum si in monitorizarea si analizarea permanenta a efectelor mediatice produse de misiunile si actiunile intreprinse de personalul M.A.I., cu scopul de a asigura o reflectare obiectiva in spatiul public a activitatii M.A.I."

Fata de fostul regulament, cel aprobat acum prevede ca "Directia este in coordonarea viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, si are ca structuri subordonate Centrul Multimedia si Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne". Pana acum, Directia era "in coordonarea unui secretar de stat al M.A.I., desemnat de catre ministrul afacerilor interne".

Noul regulament mai prevede ca Sectia de asistenta religioasa "isi desfasoara activitatea in baza Legii nr. 195/2000 privind constituirea si organizarea clerului militar, precum si a regulamentelor si instructiunilor in vigoare, si reprezinta M.A.I. in relatiile cu Biserica Ortodoxa Romana, cultele si asociatiile religioase de stat, cu organismele similare care au atributii in domeniul asistentei religioase atat in tara, cat si in plan international".

Printre obiectivele specifice ale Sectiei de asistenta religioasa (care nu erau prevazute in regulamentul vechi) se numara urmatoarele:
efectueaza controale tematice privind modul de aplicare a prevederilor instructiunilor specifice, pe linia asistentei/educatiei moral-religioase, in structurile M.A.I., urmarind organizarea si desfasurarea acestor activitati, asigurarea protectiei spirituale a personalului, respectarea drepturilor si libertatilor de constiinta ale persoanei, acordand indrumare si sprijin de specialitate;
intocmeste informari anuale privind activitatea desfasurata in domeniul asistentei/educatiei moral-religioase crestin-ortodoxe, care sunt aduse la cunostinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane; (articolul 22 - i)
Potrivit organigramei Directiei informare si relatii publice, Sectia de asistenta religioasa este in subordinea directa a directorului de Directie.

Informatii de context

Noile prevederi au fost promovate in contextul in care Guvernul Ponta a alocat, in plina campanie electorala, 6.000.000 lei din Fondul de rezerva bugetara pentru finantarea a doua catedrale din Madrid si Barcelona, a Manastirii Lainici din judetul Gorj si a Catedralei Greco-Catolice din Cluj-Napoca. Repartizarea fondurilor a fost aprobata in sedinta de guvern din 15 octombrie, pentru ca la finalul saptamanii, pe 19 octombrie, premierul Ponta sa participe la slujba de duminica la o biserica ortodoxa romaneasca din Madrid.

La sfarsitul lunii august, HotNews.ro a scris ca Guvernul Ponta a alocat alti 6.000.000 de lei tot din Fondul de rezerva bugetara pentru sprijinul financiar a trei unitati de cult: Centrul Eparhial Iasi (judetul Iasi), Manastirea Nicula (judetul Cluj) si Manastirea Tismana (judetul Gorj). Aceasta la putin timp dupa participarea in 15 august a prezidentiabilului Victor Ponta la slujba de Sfanta Maria la Manastirea Nicula.




Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…