PREMIERĂ ABSOLUTĂ/Dobitocul de Ponta a sabotat învestitura propriului ministru/Preşedintele a amânat învestirea lui Vâlcov

PREMIERĂ ABSOLUTĂ/Dobitocul de Ponta a sabotat învestitura propriului ministru/Preşedintele a amânat învestirea lui Vâlcov

Dobitocul de Ponta a sabotat învestitura propriului ministru. Vâlcov a plecat de la Cotroceni.

Băsescu a decis amânarea jurămîntului lui Vâlcov, acuzând că Ponta a renunţat să participe la eveniment. Cei doi deciseseră ca ceremonia de învestitură să aibă loc la ora 18.00.

Preşedintele Traian Băsescu a decis amânarea ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură a lui Darius Vâlcov ca ministru pentru Buget după ce premierul Ponta a renunţat să mai participe la eveniment. Şeful statului afirmă că, prin anularea prezenţei la ceremonie, înţelege că premierul Ponta ar putea să nu mai susţină propunerea Vâlcov pentru funcţia de ministru.

Cu puţin înaintea anunţului Administraţiei prezidenţiale, întrebat de MEDIAFAX dacă merge la Cotroceni al depunerea jurământului de către Darius Vâlcov, premierul Ponta a răspuns: ”Merge domnul Oprea (vicepremierul Gabriel Oprea - n.r.)”.

La această oră, premierul Victor Ponta se întâlneşte cu înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Catherine Ashton.

De asemenea, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor participă la reuniunea anuală a diplomaţiei.

 Comunicatul Administraţiei prezidenţiale

Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat de presă la zece minute după ora programată pentru cerermonia de depunere a jurământului de către Darius Vâlcov, respectiv ora 18.00.

În comunicat se menţionează că ”preşedintele României, Traian Băsescu, a decis amânarea ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură a lui Darius-Bogdan Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget programată pentru miercuri, 27 august a.c., la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, după ce prim-ministrul României, Victor-Viorel Ponta, a renunţat să mai participe la eveniment”.

Potrivit sursei citate, ”ziua şi ora de desfăşurare ale ceremoniei au fost stabilite de comun acord cu Cabinetul Prim-Ministrului României, însă, miercuri, 27 august a.c., la ora 17.50 Cabinetul Prim-Ministrului României a informat Administraţia Prezidenţială, printr-o adresă, că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu participă la ceremonie deoarece va lua parte la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române”.

”Prin anularea prezenţei la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură, domnul preşedinte Traian Băsescu înţelege că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta ar putea să nu mai susţină propunerea domnului Darius-Bogdan Vâlcov pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, numirea senatorului PSD Darius Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget.

Premierul Victor Ponta l-a acuzat, luni, pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că are timp de întâlniri formale cu Elena Udrea sau de petreceri cu colegii la Neptun, dar nu are timp să-i numească un ministru, respectiv pe Darius Vâlcov, pe care l-a propus pentru portofoliul Bugetului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu o săptămână, că săptămâna aceasta va emite decretul de numire în funcţia de ministru al Bugetului pentru Darius Vâlcov, precizând că este obligat de decizia Curţii Constituţionale şi nu are comentarii în cazul persoanei propuse.

Senatorul PSD Darius Vâlcov, propus de premierul Victor Ponta pentru postul de ministru delegat pentru Buget, activează de doi ani în formaţiunea social-democrată, el fiind, anterior, vreme de 12 ani, membru marcant al PD, primar PD al municipiului Slatina în două mandate şi liderul PDL Olt.

El a fost propus de premierul Victor Ponta pentru postul de ministru delegat pentru Buget.

Iniţial, pentru această funcţie a fost propus deputatul PSD Claudiu Manda, preşedinte al PSD Dolj şi vicepreşedinte al comisiei de buget-finanţe a Camerei, dar propunerea a fost respinsă de preşedintele Traian Băsescu, care a arătat că acesta nu este potrivit pentru funcţia de ministru al Bugetului, deoarece experienţa sa cea mai complexă este legată de funcţia de director la Casa studenţilor Craiova, unde singurul calcul economic e valoarea biletelor rupte.

Postul de ministru delegat pentru Buget a fost deţinut până acum de Liviu Voinea, care urmează să ocupe un post de viceguvernator la Banca Naţională.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...