Handbal feminin: HCM Baia Mare, învinsă de Metz în Liga Campionilor

Handbal feminin: HCM Baia Mare, învinsă de Metz în Liga Campionilor

HCM Baia Mare a fost învinsă de formația franceză Metz Handball cu scorul de 24-23 (10-12), vineri seara, în Sala Sporturilor ''Lascăr Pană'', în ultimul său meci din Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Campioana României se poate califica în grupele principale ale competiției în ciuda acestui eșec, de pe locul al treilea, dacă echipa poloneză MKS Selgros Lublin nu va învinge în deplasare liderul Larvik, în Norvegia.

HCM a plătit din nou prețul ratărilor nonșalante, irosind nu mai puțin de nouă situații de unu la unu cu portarul advers (trei aruncări de la 7 metri). Metz, care în meciul tur câștigase la o diferență de zece goluri (34-24), s-a aflat în marea majoritate a timpului la controlul jocului, HCM fiind echipa care a fost nevoită să alerge după egalare. După ce între minutele 17 și 24 nu s-a marcat deloc, finalul primei reprize a aparținut, totuși, băimărencelor, care au înscris de trei ori la rând, scorul la pauză fiind de 12-10, după ce în minutul 27 era 9-10.

În debutul părții secunde, HCM a reușit doar cinci minute să se mențină în avantaj pe tabelă (14-14, min. 35), pentru că formația din Hexagon a înscris patru goluri consecutive, de la 14-12 (34) la 14-16 (38) și a trecut din nou la conducere. Metz a avut și trei goluri în plus, 17-20 (48), 19-22 (54), 20-23 (55), HCM a forțat un egal in extremis, dar a fost prea târziu.

Pentru echipa antrenată de Costică Buceschi au înscris Valentina Ardean Elisei — 5 goluri, Ksenia Makeeva — 5, Ekaterina Davîdenko — 3, Alexandra Do Nascimento — 2, Elena Gjeorgjievska — 2, Ada Nechita — 2, Eliza Buceschi — 1, Camilla Herrem — 1, Anastasia Lobaci — 1, Luciana Marin — 1.

Golurile oaspetelor au fost marcate de Ana Gros — 6, Grace Zaadi Deuna — 6, Jurswailly Luciano — 5, Nina Kamto Njitam — 3, Paule Baudouin — 2, Lara Gonzales Ortega — 2.

În clasament, pe primul loc se află Larvik, cu 10 puncte (5 jocuri), urmată de Metz, 5 p (6 j), HCM Baia Mare, 4 p (6 j), MKS Selgros Lublin, 3 p (5 j). Primele trei clasate se califică în grupele principale, cu punctajul obținut între ele.

AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…