FC Barcelona a câștigat Supercupa Europei

FC Barcelona a câștigat Supercupa Europei

Echipa FC Barcelona a cucerit pentru a cincea oară în istoria sa Supercupa Europei la fotbal, învingând cu scorul de 5-4 după prelungiri (3-1; 4-4) formația FC Sevilla, marți seara la Tbilisi. Cele două rivale spaniole au oferit un adevărat regal fotbalistic celor aproximativ 55.000 de spectatori care au umplut tribunele stadionului "Boris Paichadze Dinamo Arena" din capitala Georgiei.

FC Sevilla, câștigătoarea Europa League în sezonul trecut, a deschis rapid scorul, după numai trei minute de joc, în urma unei lovituri libere executate de argentinianul Ever Banega.

Replica deținătoarei trofeului Ligii Campionilor nu s-a lăsat prea mult așteptată, starul Barcelonei, argentinianul Lionel Messi reușind să întoarcă rezultatul în mai puțin de 10 minute, prin două goluri superbe, ambele din lovituri libere, în minutele 7 și 16.

Sevilla a acuzat șocul, iar Barca a preluat practic controlul jocului și a forțat marcarea celui de-al treilea gol, pe care l-a reușit în finalul primei reprize prin Rafinha, din pasa uruguayanului Luis Suarez (min.44).

Campioana en titre a Spaniei și-a mărit avantajul după pauză, prin Suarez, scăpat din marcajul apărătorilor andaluzi in interiorul careului, care a îndeplinit o simplă formalitate, ducând scorul la 4-1 în favoarea echipei sale (min.52).

Sevilla nu a depus însă armele, iar căpitanul Jose Antonio Reyes și-a readus echipa în joc în minutul 57, când a fructificat centrarea lui Vitolo și a înscris cel de-al doilea gol al andaluzilor.

Această reușită le-a dat aripi jucătorilor de la Sevilla, care au înscris pentru a treia oară în minutul 72, în urma unei lovituri de la 11 m transformată de Gameiro, după un fault în careu comis de Mathieu, care a văzut doar cartonașul galben.

Trupa lui Unay Emery a realizat imposibilul în minutul 82, când a reușit să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, prin noul intrat Konoplianka, ducând meciul în prelungiri.

FC Barcelona a reușit să marcheze golul care i-a adus mult-râvnitul trofeu în cea de-a doua repriză a prelungirilor (min.115), prin atacantul Pedro Rodriguez, introdus pe gazon în locul lui Mascherano.

FC Barcelona — FC Sevilla 5-4 după prelungiri (3-1; 4-4)
Supercupa Europei ediția 2015 — stadion "Boris Paichadze Dinamo Arena", Tbilisi
Au marcat: Lionel Messi (7, 16), Rafinha (44), Luis Suarez (52), Pedro Rodriguez (115), respectiv Ever Banega (3), Jose Antonio Reyes (58), Kevin Gameiro (72 — penalty), Evghen Konoplianka (81).

Echipe:
FC Barcelona: Ter Stegen — Dani Alves, Pique, Mascherano (min.93 Pedro), Mathieu — Busquets, Rakitic, Iniesta (căpitan; min.63 Sergi Roberto) — Rafinha (min.78 Bartra), Luis Suarez, Messi.
Rezerve: Claudio Bravo — Sandro, Munir, Adriano. Antrenor: Luis Enrique

FC Sevilla: Beto — Coke, Rami, Krychowiak, Tremoulinas — Iborra (min.80 Mariano), Krohn-Dehli — Vitolo, Banega, Reyes (căpitan; min.68 Konoplianka) — Gameiro (min.80 Immobile).
Rezerve: Rico — Kakuta, Luismi, Denis Suarez. Antrenor: Unay Emery.

Arbitru: William Collum (Scoția): asistenți: Damien McGraith (Irlanda) și Francis Connor (Scoția); arbitri asistenți suplimentari: Bobby Madden și Kevin Clancy (ambii Scoția); arbitru de rezervă: Graham Chambers (Scoția). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…