Fotbal: Lionel Messi, la un singur gol de recordul lui Raul în cupele europene

Fotbal: Lionel Messi, la un singur gol de recordul lui Raul în cupele europene

Argentinianul Lionel Messi, starul echipei FC Barcelona, s-a apropiat la un singur gol de recordul spaniolului Raul Gonzalez, golgheterul all time al cupelor europene de fotbal, cu 77 de reușite, după ce a restabilit egalitatea în partida cu formația Paris Saint-Germain (3-1), disputată miercuri seara în ultima etapă a Ligii Campionilor.

Messi a punctat în minutul 15 al meciului de pe Camp Nou, ajungând la 75 de goluri în Champions League (record absolut), la care se adaugă și golul marcat în Supercupa Europei ediția 2011.

În clasamentul global al cupelor europene, Messi îl devansează pe marele său rival, portughezul Cristiano Ronaldo (75 goluri), după ce atacantul lui Real Madrid a marcat la rândul său marți seara, în partida cu bulgarii de la Ludogoreț Razgrad (4-0).

Suedezul Zlatan Ibrahimovic, care a deschis scorul pentru PSG în partida de la Barcelona, a înscris la rândul său al 43-lea gol în Liga Campionilor și a urcat pe locul 9 în ierarhia generală a acestei competiții, depășindu-l pe italianul Alessandro Del Piero.

Iată cum se prezintă clasamentul all time din cupele europene de fotbal:
1. Raul (+) 77 goluri
2. Lionel Messi (FC Barcelona) 76
3. Cristiano Ronaldo (Real Madrid) 75
4. Filippo Inzaghi (+) 69
5. Andrei Șevcenko (+) 65
6. Gerd Müller (+) 62
6. Ruud van Nistelrooy (+) 62
8. Henrik Larsson (+) 59
9. Thierry Henry (+) 56
10. Eusebio (+) 55
11. Alessandro Del Piero (+) 54
12. Alfredo Di Stefano (+) 50
12. Didier Drogba (Chelsea) 50
14. Samuel Eto'o (Everton) 47
14. Carlos Santillana (+) 47
...............

Clasamentul all time al Ligii Campionilor:
1. Lionel Messi (FC Barcelona) 75
2. Cristiano Ronaldo (Real Madrid) 72
3. Raul (+) 71
4. Ruud van Nistelrooy (+) 56
5. Thierry Henry (+) 50
6. Andrei Șevcenko (+) 48
7. Filippo Inzaghi (+) 46
8. Didier Drogba (Chelsea) 44
9. Zlatan Ibrahimovic (Paris SG) 43
10. Alessandro Del Piero (+) 42
11. Karim Benzema (Real Madrid) 41
...............

Clasamentul golgheterilor ediției 2014-2015 a Ligii Campionilor:
9 goluri: Luiz Adriano (Șahtior Donețk)
8 goluri: Lionel Messi (FC Barcelona)
5 goluri Sergio Aguero (Manchester City), Karim Benzema (Real Madrid), Edinson Cavani (Paris Saint-Germain), Cristiano Ronaldo (Real Madrid), Mario Mandzukic (Atletico Madrid), Jackson Martinez (FC Porto)
4 goluri: Yacine Brahimi (FC Porto), Ciro Immobile (Borussia Dortmund), Nani (Sporting Lisabona)

AGERPRES 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Omul de afaceri Jaroslav Haščák, care deţine farmaciile Sensiblu / Dr. Max în România, a fost arestat pentru co…

2 Poliția din Belgia a întrerupt o orgie sexuală cu 25 de participanți, printre care și un europarlamentar, car…

3 Medicii americani avertizează că efectele secundare ale vaccinurilor anti-covid „nu sunt neglijabile”

4 VIDEO Judecați voi, nouă ne este scârbă...

5 Ăsta este eurodeputatul ungur care a fugit pe geam la orgia sexuală de la Bruxelles și a rămas blocat. E din p…