Început dezastruos de mandat pentru Van Gaal la United. „Diavolii“ au fost umiliţi de o echipă din Liga a 3-a engleză

După parcursul aproape fără cusur al Olandei la Campionatul Mondial, cu Louis Van Gaal pe bancă, toată lumea se aştepta ca venirea olandezului pe banca lui Manchester, în această vară, să redreseze corabia lui United. Dar echipa lui Van Gaal a plecat la drum cu frâna de mână trasă, având un bilanţ ruşinos după trei partide, două înfrângeri şi un egal.

După eşecul cu Swansea din prima etapă din Premier League, scor 1-2 şi egalul cu Sunderland, scor 1-1, Manchester s-a făcut efectiv de râs cu o anonimii de la Milton Keynes, locul 7 în Liga a 3-a din Anglia. United a fost umilită cu scorul de 4-0 şi a părăsit prematur Cupa Ligii Angliei.

În aceată partidă, jocul "diavolilor" a fost foarte slab şi numai faptul că primul lor şut pe poartă a fost expediat în minutul 72 spune multe despre perioada neagră pe care o traversează United.

În sezonul trecut, cu David Moyes pe bancă, United a terminat campionatul pe locul 7, după ce, cu un sezon înainte (2012-2013), ultimul al lui Alex Ferguson la Manchester, câştigase titlul la pas.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Dan Șucu, patronul Rapidului, agent al Securității cu un nume emblematic / Povestea de informator a lui „Mircea Crișan”

2 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

3 Fost candidat la Primăria Sectorului 3, arestat în cazul fraudelor cu pensii

4 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

5 Expert / Decizia de a ține închiși 42 km de autostradă gata pune vieți în pericol