VIDEO Steaua-FC Botoşani 4-0. Arbitrii au deschis drumul campioanei spre o victorie lejeră. Ambele echipe au încheiat meciul în inferioritate numerică

VIDEO Steaua-FC Botoşani 4-0. Arbitrii au deschis drumul campioanei spre o victorie lejeră. Ambele echipe au încheiat meciul în inferioritate numerică

Meciul Steaua-FC Botoşani, în ciuda scorului de pe tabelă, a fost umbrit de alte erori grave de arbitraj, la fel cum s-a întâmplat în alte două meciuri din această etapă, Petrolul-Dinamo şi FC Vaslui-FC Braşov .

Oaspeţii au venit în Ghencea să-şi vândă scump pielea şi au evoluat foarte curajos până la deschiderea scorului. Însă, în minutul 12, Adi Popa a trimis mingea cu capul în poartă, dar reluările au confirmat că mijlocaşul stelist se afla în offside în momentul în care a primit pasa decisivă de la Pintilii. Chiar şi după primirea golului, botoşănenii au fost foarte agresivi, dar nu au concretizat niciuna dintre ocaziie create.

În partea a doua, la zece minute de la reluare, Piovaccari, abia introdus în teren de Reghecampf, a marcat cu capul, după un corner executat perfect de Sânmărtean. La faza premergătoare golului, Tănase l-a blocat neregulamentar pe portarul oaspete, care a ieşit pe centrare, însă arbitrul Lucian Rusandu a validat reuşita gazdelor.

La 2-0, oaspeţii s-au stins şi la timonă a rămas doar Steaua. Mai întâi, Botoşaniul a rămas în zece, Ivanovs fiind eliminat pentru cumul de galbene. Ulterior, profitând de omul în plus, Pîrvulescu a făcut 3-0 în minutul 66, după o fază frumoasă de atac, luată pe cont propriu şi finalizată cu un şut cu exteriorul.

Două minute mai târziu, Tănase s-a aflat la capătul unei acţiuni colective de contraatac a Stelei şi a marcat pentru 4-0, stabilind scorul final. Însă, finalul partidei a adus o fază din care gazdele au ieşit şifonate, deorece căpitanul Pintilii a fost eliminat pentru două galbene şi va lipsi etapa viitoare, în meciul cu ACS Poli. De asemenea, nici Tănase nu va juca la Timişoara, şi el fiind suspendat pentru această partidă.

Graţie acestui succes, steliştii au mai pus trei puncte la zestrea adunată până acum şi s-au distanţat la opt puncte de Astra şi 13 de Petrolul. Aşa cum arată clasamentul acum, e greu de crezut că roş-albaştrii mai pot rata titlul de campioni în Liga 1.

VIDEO Steaua-FC Botoşani 4-0

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”