UPDATE Perchezițiile DNA de la Bacău ar viza achiziția de turbine eoliene printr-un proiect cu finanțare europeană (surse)

UPDATE Perchezițiile DNA de la Bacău ar viza achiziția de turbine eoliene printr-un proiect cu finanțare europeană (surse)

Perchezițiile efectuate marți de procurorii DNA în județul Bacău ar viza verificarea modului în care au fost achiziționate mai multe turbine eoliene, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Procedurile de achiziție și montaj pentru cinci turbine eoliene au fost derulate de o societate din localitatea suceveană Gălănești, în cadrul unui proiect de modernizare a unei fabrici de procesare a laptelui.

Conform surselor citate, o parte dintre componentele pentru turbinele eoliene ar fi fost achiziționate în anul 2011 de la o firmă specializată din județul Bacău. Achiziția s-a făcut prin intermediul unor societăți de tip paravan, deși din verificări a reieșit că între firma furnizoare și beneficiar au existat relații comerciale directe.


Ora 11:37 — DNA: Percheziții în 3 locații din județul Bacău privind suspiciuni de fraudare a fondurilor europene

Procurorii DNA efectuează marți percheziții domiciliare în trei locații din județul Bacău într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a fondurilor europene.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind fraudarea fondurilor europene. În cursul zilei de 22 septembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate în județul Bacău, reprezentând sediile unor societăți comerciale", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI și din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...