ALERTĂ UPDATE MAE: Încă un român identificat printre victimele atentatului de la Barcelona; acesta este spitalizat

O a treia victimă de cetățenie română a fost identificată printre persoanele rănite în urma atentatului terorist de la Barcelona, a precizat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

* ALERTĂ LIVE UPDATE Spania: Poliția anunță arestarea unui al treilea suspect, la Ripoll | MAE: Printre răniții de la Barcelona se află doi români (GALERIE FOTO)

"Autoritățile spaniole au informat în această dimineață Consulatul General al României la Barcelona că printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificată o a treia victimă de cetățenie română. Potrivit acelorași surse oficiale, și acest cetățean român este spitalizat, stare sa nefiind gravă", se arată în comunicatul MAE.

Ministerul de Externe precizează că operațiunea de identificare a victimelor și cetățeniei răniților este un proces complex, aflat în desfășurare, situația fiind una care se schimbă de la un moment la altul.

De asemenea, MAE menționează că informații actualizate vor fi transmise pe tot parcursul evoluției situației, pe măsura obținerii de date oficiale de la autoritățile locale și că, în contextul operațiunilor antiteroriste aflate în desfășurare, circulația în regiune și accesul în unitățile publice este momentan restricționat de către autorități.

MAE reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853, respectiv al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.

Celula de criză a MAE își continuă activitatea, iar Ambasada României la Madrid și Consulatul General al României la Barcelona sunt pregătite să acorde întreaga asistență consulară posibilă, arată Ministerul de Externe.

Joi seara, autoritățile au anunțat că un român a fost rănit în atentatul terorist de la Barcelona și că acesta a fost spitalizat, iar starea sa este stabilă. Vineri dimineață, MAE a precizat că un al doilea român a fost rănit în urma atentatului de la Barcelona.

Atentatul de joi după amiază de la Barcelona, cu o furgonetă care a intrat printre pietonii de pe bulevardul Rambla, s-a soldat cu 13 morți și zeci de răniți, între care și doi români.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

4 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…