ASF analizează dacă prăbuşirea bursei de miercuri a fost cauzată de un abuz de piaţă

ASF analizează dacă prăbuşirea bursei de miercuri a fost cauzată de un abuz de piaţă

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a început o analiză a tranzacţiilor derulate în data de 19 decembrie 2018 pe piaţa reglementată administrată de BVB cu privire la posibilitatea existenţei unor elemente care intră sub incidenţa abuzului pe piaţă, se arată într-un comunicat al ASF, remis, vineri, AGERPRES.

"În situaţia în care, în urma analizelor efectuate, sunt constatate nerespectări ale prevederilor legale incidente, Autoritatea adoptă măsuri care pot fi făcute publice, în funcţie de caracterul acestora. Ori de câte ori rezultatul analizelor efectuate s-a concretizat în măsuri de autoritate, care potrivit caracterului acestora se înscriau în categoria informaţiilor publice, acestea au fost aduse la cunoştinţa publicului", spun reprezentanţii ASF.

Bursa de la Bucureşti a consemnat miercuri o scădere record, în condiţiile în care indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, a înregistrat un declin de 11,52%. Cele mai mari pierderi le-au consemnat acţiunile băncilor, titlurile Banca Transilvania încheind sesiunea cu o scădere de 19,91% şi BRD-GSG de 16,62%.

Aceasta după ce ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat marţi seara, de la Palatul Victoria, o serie de măsuri fiscal - bugetare care urmează să fie adoptate până la sfârşitul acestui an, printre cele mai importante vizând o ''taxă pe lăcomie" care să se aplice, de la 1 ianuarie 2019, instituţiilor financiar-bancare, plafonarea preţului gazelor şi un impozit de 3% pe cifra de afaceri pentru companiile din energie şi telecom.

Tot miercuri, reprezentanţii mediului de afaceri au cerut ASF să efectueze o investigaţie cu privire la scăderile-record de pe BVB.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să investigheze toate tranzacţiile care s-au efectuat miercuri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pentru că ce s-a întâmplat pe bursă este practic o baie de sânge, iar pierderi de 10-15-20% şi creşteri ulterioare nu sunt sănătoase absolut deloc pentru o dezvoltare sustenabilă a pieţei de capital, care se doreşte a fi un motor important de finanţare a economiei româneşti, a afirmat Cristian Agalopol, reprezentant al AmCham şi task force lider Pieţe financiare, în Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”