Avocata lui Mazăre spune că fostul primar nu va face denunţuri

Fostul primar Radu Mazăre a fost adus marţi la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă în lipsă emis pe numele lui în ianuarie 2018 în dosarul ''Polaris''.

Radu Mazăre a fost introdus în sala judecată având cătuşe la mâini şi a vorbit câteva minute cu avocaţii săi.

Preşedintele completului, Ionuţ Matei, l-a întrebat pe Mazăre dacă doreşte să spună ceva în legătură cu mandatul de arestare, însă fostul primar a refuzat.

"Nu doresc să dau o declaraţie", le-a spus Mazăre judecătorilor, cum de altfel nici avocaţii săi nu au dorit să susţină ceva în sala de judecată.

După proces, avocata lui Mazăre, Lizeta Haralambie, a dat câteva amănunte jurnaliştilor despre starea fostului primar, care se află în penitenciar, şi a susţinut că Mazăre nu va face denunţuri.

"Este ok. Şi-a revenit (...) Nu cred (că se gândeşte să facă denunţuri - n.r.). La cum îl cunosc eu, nu (...) Dacă erau hotărâţi (judecătorii - n.r.) să îl condamne, l-au condamnat. Am un comunicat de presă din partea lui şi o să vi-l dau (...). Este un luptător, nu este căzut (...). I s-au făcut analizele, este totul ok. A citit. Nu este răvăşit deloc. Este obosit după drum. Nu este nemulţumit de condiţiile din penitenciar, sunt condiţii foarte bune, a dormit singur (în celulă, n.r.) aseară. Am înţeles că i-au mai venit astăzi doi colegi", a explicat avocata.

Radu Mazăre a fost adus luni seara în ţară cu un avion sub escorta Poliţiei şi a fost închis în Penitenciarul Rahova, unde va sta în carantină 21 de zile, după care va fi transferat la un penitenciar apropiat de localitatea de domiciliu.

Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.

Fostul edil are multiple condamnări în România. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

De asemenea, el mai are o condamnare de 9 ani şi 10 luni în dosarul "Polaris", dar şi o condamnare de 6 ani şi 6 luni închisoare primită într-un dosar de abuz în serviciu, însă ambele decizii nu sunt definitive. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului