Avocatul Poporului: Corpul de control al premierului urmează să finalizeze în martie verificările la CNAS în legătură cu cardul de sănătate

Corpul de control al premierului urmează să finalizeze la sfârșitul lunii martie verificările efectuate la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în legătură cu cardul de sănătate, a informat Avocatul Poporului, luni, prin intermediul unui comunicat.

"Corpul de control al prim-ministrului urmează să finalizeze la sfârșitul lunii martie 2017 controlul la CNAS în legătură cu cardul de sănătate, iar Avocatul Poporului va continua să monitorizeze situația. Răspunsul Guvernului, ca și al celorlalte autorități în domeniu, este urmarea demersurilor și a anchetei realizate de către Avocatul Poporului în anul 2016 și începutul anului 2017. Sesizarea din oficiu și ancheta Avocatului Poporului au fost inițiate după apariția în presă, în luna octombrie 2016, a unor informații referitoare la blocarea cardului de sănătate, în care se specifica faptul că nu funcționează sistemul unic integrat, motiv pentru care medicii de familie nu au putut valida calitatea de asigurat și nici evita cozile de la cabinete", a precizat sursa citată.

Avocatul Poporului a mai precizat că a transmis în două rânduri întrebări CNAS, care a arătat că, în condițiile complexității și dimensiunilor sistemului, întreruperile nu urmează același tipar chiar dacă manifestările la nivelul utilizatorilor externi par similare.

"Conform precizărilor CNAS, componentele sistemului electronic CEASS sunt achiziționate în anul 2012, având tehnologia anului 2011, iar singurele 'defecte' apărute au fost cele rezultate din restartarea logică (restartarea sistemului de operare), defecte remediate prin restartarea fizică a serverelor/echipamentelor care nu au pornit corect serviciile aplicației. Reprezentanții Casei au mai susținut că tipologia motivației invalidării serviciilor medicale raportate de furnizori este variată și nu are drept cauză unică nefuncționarea sistemului CEASS, motiv pentru care în baza de date nu există servicii raportate și invalidate din cauza nefuncționării CEASS. Oficialii CNAS au mai spus că, în condițiile în care sistemul CEASS nu funcționează, serviciile pot fi semnate off-line cu cardul, restul fluxurilor rămânând neschimbate", mai reiese din comunicat.

Conform datelor din sistemul informatic SIUI, în perioada 1 septembrie 2015 — 31 august 2016 s-au validat peste 110 milioane de servicii la nivelul medicinei primare, peste 23 de milioane de servicii de medicină clinică de specialitate în ambulatoriu, aproape 41 de milioane de servicii paraclinice în ambulatoriu, peste 48 de milioane de rețete compensate și peste 3,7 milioane de servicii spitalicești, cifre care atestă că atât asigurații, cât și furnizorii de servicii medicale s-au familiarizat deja cu utilizarea sistemelor informatice PIAS, reiese din informațiile prezentate Avocatului Poporului de către CNAS.

"După intrarea în vigoare a H.G. nr. 792/2016 și H.G. nr 794/2016, a fost implementat un mecanism prin care se reglementează modalitatea de raportare și validare a serviciilor medicale pentru perioadele de întrerupere în funcționarea PIAS, pentru a asigura accesul neîntrerupt al asiguraților la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin adoptarea mai multor ordine ale președintelui CNAS. Reprezentanții Casei au mai spus că, pentru componenta aplicativă, serviciile de mentenanță au fost asigurate până la data de 15 decembrie 2013, iar pentru componenta hardware și echipamentele de rețea și administrare, serviciile de mentenanță au fost asigurate până la data de 15 decembrie 2015. CNAS a mai comunicat faptul că, în luna noiembrie 2016, a fost efectuată o diagnoză a PIAS (care cuprinde: sistemul informatic unic integrat, sistemul național al cardului de asigurări sociale de sănătate, sistemul național de prescriere electronică și sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului) în care s-au constatat unele defecțiuni, motiv pentru care Casa a înlocuit echipamentele defecte", a adăugat Avocatul Poporului.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMĂ ORĂ Premierul confirmă interzicerea cumulului pensiei cu salariul din sistemul de stat!

2 SURSE Jaf la drumul mare! Peste 9000 de piloși PSD inventariați până acum în ministere și agențiile guvernamen…

3 Firea, despuiată public de Orban și Tăriceanu, scoate flăcări pe nas la Antena 3! Bine, n-a uitat să spună că …

4 Băsescu închide subiectul Năstase la Cotroceni: A fost un truc. Iohannis nu-l iubește, dar a vrut să dea un se…

5 HOPA! Ministrul Economiei o face muci pe Firea și spune că bate câmpii în privința termoficării! Frate, de und…

recomandări

Te ia DNA: Stoica Alexandru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cel mai spectaculos sport revine cu un super video