Bogdan Gheorghiu: Astăzi va demara procedura de control la Biblioteca Naţională

Bogdan Gheorghiu: Astăzi va demara procedura de control la Biblioteca Naţională

Corpul de control al Ministerului Culturii va demara procedura de control la Biblioteca Naţională a României, urmând ca perioada de verificare să fie extinsă de la 16 decembrie 2019 până la 1 ianuarie 2020, iar raportul să fie încheiat în jurul datei de 15 ianuarie, a declarat, luni, ministrul Bogdan Gheorghiu.

"Astăzi va demara procedura de control, ordinul de ministru este elaborat deja, urmează să-l semnez până în ora 12,00. S-a lucrat de dimineaţă la acest ordin de ministru. Pentru că are mai multe componente, am luat decizia de a extinde perioada de control, de la 16 decembrie până la 1 ianuarie, pentru că am avut informaţii că au mai avut loc evenimente nocturne şi în a doua parte a lunii decembrie şi, de aceea, vreau să verific aceste informaţii. (...) Mi-au promis (Corpul de control - n.r.) că vor acţiona cu mai multă celeritate, astfel încât, după data de 15 ianuarie, aşa cum am promis, să pot face public raportul acestui control", a precizat ministrul Culturii, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că este interesat, îndeosebi, dacă s-a respectat regulamentul de ordine interioară.

"Imaginile sunt deja publice, sunt foarte uşor de văzut de oricine. Sigur că şi acesta este un subiect de analiză. Mă interesează, în primul rând, dacă s-a respectat regulamentul de ordine interioară. Practic, aceste evenimente au loc în baza unui ordin de ministru dat de predecesorul meu. Acest ordin de ministru are rolul de a ajuta institutele să facă venituri proprii, dar, sigur, sunt anumite condiţii care trebuie respectate - evenimentele trebuie să fie cu tentă culturală şi noi trebuie să verificăm dacă s-au respectat aceste condiţii, pentru că trebuie să păstrăm ideea de instituţie culturală în tot ceea ce înseamnă instituţie subordonată Ministerului Culturii", a explicat Gheorghiu.

Potrivit ministrului, acest control va avea două componente: "Una va fi deplasarea în teren şi constatarea la faţa locului a mai multor lucruri, unele iniţiate de Corpul de control. Corpul de control va fi format din patru persoane cu pregătire şi juridică şi economico-financiară. Cea de-a doua componentă a controlului va fi legată de verificarea documentaţiei".

Ministrul Culturii a menţionat că scopul acestui control nu este acela de a interzice manifestările la bibliotecă, ci ca acestea "să se încadreze în parametrii evenimentelor culturale".

Cât despre eventuale sancţiuni, Gheorghiu a spus că o decizie în acest sens va fi luată numai "în cunoştinţă de cauză".

"Da, eu aştept raportul Corpului de control şi, în funcţie de acest raport, se vor lua deciziile de rigoare. (...) Ceea ce am văzut noi poate fi o fază contextuală, de aceea vreau să am o imagine rotundă, de aceea am extins controlul pe o perioadă mai mare pentru a avea o imagine de ansamblu, iar în momentul în care acest raport, pe care l-am cerut amănunţit, va fi gata, abia atunci pot lua o decizie în cunoştinţă de cauză. În funcţie de gravitatea eventualelor încălcări, atunci se poate lua o decizie. Poate raportul ne va arăta că aceste încălcări au fost de o mai mare sau o mai mică gravitate şi atunci decizia va fi în funcţie de ceea ce ne va spune raportul final", a încheiat ministrul Culturii.

Deputatul USR Iulian Bulai a scris pe Facebook că Sala Atrium a Bibliotecii Naţionale, în care a fost organizată petrecerea de Revelion, a rămas "plină de mizerie, vandalizată". AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Urlă Orban că i-au luat „dușmanii” partidul? Nu, știe că dosarele de la DNA ale Camarilei vor ieși pe piață cu…

2 Un nou cal troian al Rusiei? / Dezvăluiri despre cel care ar putea produce marele șoc în Europa câștigând președ…

3 Așa e! Aceste două cocini ar trebui închise! Iar imbecilii care i-au intoxicat pe români detestați public

4 O imbecilă! / „Dacă mori, o faci pentru tine, pentru sănătatea ta, nu pentru alţii”

5 Așa o fi?