Bronz pentru România la Campionatul European de lupte din Finlanda

Bronz pentru România la Campionatul European de lupte din Finlanda

Ana Maria Pavăl, luptătoare legitimată la CSM Cluj Napoca, a câştigat medalia de bronz la Campionatul European de lupte din Finlanda, după ce a întrecut-o în finala mică pe azera Patimat Bagomedova. În primul tur, Pavăl a trecut de elveţianca Nadine Tokar, în optimi a câştigat în faţa austriecei Dorina Peter, în sferturile de finală a învins-o pe poloneza Katarzyna Krawczyk, dar a pierdut în semifinale cu grecoaica Maria Prevolaraki, informează Agerpres.

În meciul decisiv pentru bronz, românca şi-a tatonat adversara şi a reuşit câteva procedee câştigătoare care i-au adus medalia continentală. Tot o medalie de bronz a obţinut şi moldovenca Natalia Budu, în limitele aceleiaşi categorii.

Medalia cucerită de Pavăl este prima pentru delegaţia României în Finlanda. Dintre români, au mai concurat şi Andrei Dukov, care a pierdut finala mică la categoria 57 kg, terminând competiţia pe locul 5.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

2 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?

3 Așa o fi?

4 Sisteme de apărare aeriană din Crimeea ar fi fost lovite cu rachete ATACMS

5 Sexsomnia / O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească