Carmen Dan: Am găsit în locuința mea un dispozitiv care pare a fi unul de înregistrare audio

Carmen Dan: Am găsit în locuința mea un dispozitiv care pare a fi unul de înregistrare audio

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat, miercuri seară, că a găsit în locuința sa un dispozitiv care pare a fi unul de înregistrare audio, precizând că a sesizat Poliția care a deschis un dosar penal.

"Am găsit în locuința mea un dispozitiv care după prima verificare pare un dispozitiv de înregistrare audio (...) într-una dintre camerele din apartamentul în care locuiesc. Fac precizarea că nu locuiesc într-o locuință a RAAPPS-ului și în momentul în care am descoperit acest dispozitiv am procedat, așa cum era normal și firesc, am sesizat organul competent, Poliția Română, care a făcut demersurile necesare. Înțeleg că s-a înregistrat un dosar penal", a spus Carmen Dan la România TV.

Aceasta a precizat că este vorba despre o locuință închiriată, iar dispozitivul a fost găsit "mascat" în interiorul unei prize.

"Aș prefera să nu dau foarte multe amănunte, pentru că sunt informații care fac parte din ancheta penală. Am avut surpriza să constat că într-o priză de telefon, e oarecum suspect până și locul unde era amplasat dispozitivul, am găsit acest dispozitiv. Era mascat în interiorul acelei prize, nu era un dispozitiv la vedere. (...) Era un dispozitiv care era conectat la o sursă de alimentare și înțeleg că avea și o baterie care probabil alimenta dispozitivul când s-ar fi întrerupt sursa de energie'', a mai spus ministrul.

Carmen Dan a arătat că nu beneficiază de serviciile SPP, punctând că va face o plângere pentru violare de domiciliu și violarea vieții private.

"Eu nu beneficiez de SPP, nu mi s-a părut deloc important să am o protecție specializată, nu am folosit niciodată dispozitivele pe carele-aș avea la îndemână pentru a-mi exercita funcția de ministru, nu am pe nimeni în fața casei, nu opresc lumea la intersecție, stau la stop ca fiecare cetățean aflat în trafic. Mi se pare destul de grav ce se întâmplă. Îmi doresc tare mult să se lămurească de ce în casa unui demnitar este posibil să existe un astfel de dispozitiv. De aici încolo sunt la dispoziția organelor de cercetare. (...) Urmează sa fac o sesizare pentru violare domiciliu și violarea vieții private", a adăugat aceasta.

Ministrul a explicat că, fiind membru al CSAT, are acces la informații clasificate și i s-a părut firesc și legal să anunțe organele competente.

"Mi s-a părut normal și firesc și legal să procedez în consecință, să sesizez organele competente, pentru că nu este un lucru pe care să-l tratez cu discreție, tocmai prin prisma funcției pe care o dețin, tocmai prim prisma faptului că sunt membru în CSAT și am acces la informații clasificate cu nivel înalt de clasificare și pentru că, până la urmă, sunt ministru de Interne. Ce mi se pare cu totul și cu totul anormal este că am găsit acest dispozitiv în spațiul meu privat. (...) Era un dispozitiv care era conectat la o sursă de alimentare și înțeleg că avea și o baterie care probabil alimenta dispozitivul când s-ar fi întrerupt sursa de energie", a mai spus Carmen Dan.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia