Cazul Skripal: Peste o sută de expulzări ale diplomaţilor ruşi din SUA, Europa, Canada, Australia

Cazul Skripal: Peste o sută de expulzări ale diplomaţilor ruşi din SUA, Europa, Canada, Australia

SUA şi 16 ţări ale Uniunii Europene, cărora li s-au alăturat şi alte state, precum Ucraina, Canada, Norvegia sau Australia, au anunţat, începând de luni, 116 expulzări ale diplomaţilor ruşi ca urmare a otrăvirii în Marea Britanie a fostului spion rus Serghei Skripal.

AFP a difuzat marţi dimineaţa o listă a expulzărilor preconizate, cărora Rusia a promis să le răspundă:

În Statele Unite, 60 de "spioni" ruşi vor trebui să părăsească teritoriul, a anunţat Casa Albă. Aceasta este, potrivit unui înalt oficial american, "cea mai importantă expulzare" de agenţi de informaţii ruşi din istoria SUA. Un responsabil al administraţiei americane a precizat că 48 de "agenţi de informaţii cunoscuţi" din diverse misiuni din Statele Unite şi 12 membri ai reprezentanţei ruse la ONU vor fi vizaţi. Consulatul rus de la Seattle, pe coasta de vest a SUA, va fi închis.

În Uniunea Europeană, Parisul şi Berlinul au urmat exemplul Londrei, care a expulzat, pe 20 martie, 23 de diplomaţi ruşi, Moscova ripostând prin expulzarea a 23 de diplomaţi britanici.

În total, 16 state membre ale UE au anunţat luni expulzări care vizează peste 30 de diplomaţi ai Rusiei.

Aceste expulzări în cascadă au fost anunţate de Germania (4 expulzări), Franţa (4), Polonia (4), Lituania (3), Republica Cehă (3), Spania (2), Italia (2), Ţările de Jos (2), Danemarca (2), Suedia (1), Letonia (1), România (1), Croaţia (1), Finlanda (1), Estonia (1), Ungaria (1).

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a indicat că "măsuri suplimentare, incluzând noi expulzări, nu sunt excluse în următoarele zile şi săptămâni".

Conform unei surse diplomatice franceze, cei patru diplomaţi ruşi obligaţi să părăsească Franţa sunt ataşatul militar, şeful misiunii economice, consulul din Strasbourg şi unul din consulii de la Marsilia.

Tot în Europa, Ucraina a anunţat expulzarea a 13 diplomaţi ruşi "'în spirit de solidaritate cu partenerii noştri britanici şi aliaţii noştri transatlantici şi în coordonare cu ţările din UE".

Norvegia şi Macedonia au anunţat fiecare expulzarea unui diplomat rus, iar Albania, doi.

La rândul său, Canada a decis să expulzeze patru diplomaţi ruşi în urma otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie, a anunţat ministrul de externe canadian, Chrystia Freeland. În plus, guvernul canadian a respins trei cereri pentru personal diplomatic suplimentar prezentate de guvernul rus.

Australia a anunţat expulzarea a doi diplomaţi ruşi .

Rusia vă răspunde prin măsuri similare statelor Uniunii Europene care i-au expulzat diplomaţi, a declarat pentru agenţia RIA o sursă din MAE rus, după ce 14 state ale blocului comunitar, plus SUA, Canada şi Ucraina au anunţat expulzarea unor diplomaţi ruşi într-un gest de solidaritate cu Marea Britanie după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia Iulia, informează agenţia Reuters.

'Răspunsul va fi simetric. Ne vom ocupa de aceasta în zilele următoare şi vom răspunde fiecărei ţări pe rând', a indicat sursa citată. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Florin Călinescu, dividende de peste un milion de lei...

3 Foarte interesante amănunte...

4 VIDEO Ultimele imagini cu Putin, la slujba de Paște...

5 O femeie indiană și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o la „relații sexuale împotriva naturii cu orice bărbat, femeie sau animal”