CFR Cluj eliminată de Dinamo Minsk în turul trei preliminar al Ligii Europa

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa Dinamo Minsk, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, rezultat în urma căruia gruparea din Belarus s-a calificat în play-off-ul competiţiei.

CFR Cluj eliminată de Dinamo Minsk în turul trei preliminar al Ligii Europa (Imagine: Dan Horia Tautan/Mediafax Foto)

În tur, scorul a fost 1-0 pentru Dinamo Minsk.

Joi seară, golurile învingătorilor au fost marcate de Stasevici '71 şi Udoji '81 (penalti).

CFR Cluj a rămas în inferioritate numerică în minutul 26, când a fost eliminat Rada pentru un fault la Udoji.

0-1: Stasevici a deschis scorul dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri.

0-2: Udoji a transformat un penalti acordat de centralul Antony Gautier după ce Stasevici a căzut în careul clujenilor.

CFR Cluj: Felgueiras - Susici, Larie, Rada, Camora - Monroy, Muniru - Deac, Negruţ (Guima '46), Fl. Costea (Jazvici '46) - Tade (Ivanovski '67). Antrenor: Vasile Miriuţă.

Dinamo Minsk: Gutor - Karpovici, Politevici, Bangura, Veretilo - Simovici - Udoji, Voronkov (Diomande '5), Nikolici, Stasevici (Konţevoi '90) - Adamovici (Figueredo '86). Antrenor: Vladimir Juravel.

Cartonaşe galbene: Larie '47, Monroy '57 / Diomande '34, Bangura '49, Adamovici '64, Veretilo '86.

Cartonaş roşu: Rada '25.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Franţa, avându-l la centru pe Antony Gautier. Gautier a fost ajutat de asistenţii Michael Annonier şi Philippe Jeanne, iar arbitru de rezervă a fost Wilfried Bien.

Tragerea la sorţi a partidelor din play-off-ul Ligii Europa va avea loc vineri, de la ora 14.00.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Panouri publicitare misterioase, în București. „Nu au absolut niciun site, niciun nume, nici un logo pe afișe"

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om de știință mort în circumstanțe neclare

5 „Putem specula că în pachet au intrat și șefii serviciilor” / Cine a câștigat și cine a pierdut în negocierea pentru șefii parchetelor