Cine profită de tensiunile cu muncitorii străini și de ce rămân salariile mici
Pe fondul creșterii numărului de lucrători veniți din afara țării, în societatea românească se adâncește percepția că străinii ar fi privilegiați pe piața muncii, în timp ce veniturile locale stagnează. Analiza sociologului Ioana Florea scoate însă la iveală un mecanism opus: conflictul dintre angajații români și cei migranți este întreținut deliberat de patroni și intermediari, care se folosesc de inegalitățile economice globale pentru a ține salariile jos și a preveni solidaritatea muncitorilor.
Conflictele dintre muncitorii străini și români, alimentate de patroni pentru a menține salarii mici Foto: Freepik
Dependența României de forța de muncă din afara țării, confirmată de datele Institutului Național de Statistică, nu este doar efectul unei crize demografice, ci și rezultatul unor tensiuni economice profunde. Într-un interviu acordat publicației Adevărul, sociologul Ioana Florea a demontat mitul muncitorului străin privilegiat, explicând cum funcționează mecanismul prin care angajatorii controlează costurile cu personalul.
Dezbinarea angajaților, instrument pentru salarii mici
Potrivit sociologului, fragmentarea colectivelor de muncă reprezintă o prioritate pentru patroni, deoarece lipsa de unitate îi face pe oameni vulnerabili la presiuni salariale. Barierele lingvistice și faptul că angajații locali nu cunosc obiceiurile, familiile sau mediul din care provin colegii lor străini fac această ruptură cu atât mai ușor de exploatat.
„Într-un sistem capitalist bazat pe profit, este foarte important ca muncitorii să fie ținuți departe de solidaritate și de organizarea colectivă. Ei trebuie să concureze între ei, să fie ostili unii față de ceilalți și să nu aibă încredere unii în alții, pentru ca astfel să fie mai dezbinați și, prin urmare, mai ușor de păcălit în privința salariului și mai ușor de convins să accepte condiții proaste de muncă.”
Ioana Florea
Amenințarea că pot fi înlocuiți cu migranți dispuși să accepte condiții mai grele îi împinge și pe români să muncească mai mult sau să cedeze în fața unor cerințe abuzive. Ioana Florea amintește că tactica nu este nouă: atunci când vor să spargă greve sau să reducă veniturile, angajatorii recurg la forță de muncă din zone mai sărace, fie din mediul rural ori regiuni defavorizate, fie din alte state.
Această dinamică se vede și în lobby-ul constant făcut de patronate la negocierile pentru salariul minim, legea salarizării sau contractele pe ramuri și sectoare economice. Pornind de la premisa că deținerea capitalului le oferă dreptul de a fixa orice nivel de remunerare, angajatorii susțin menținerea unor salarii foarte mici. În timp ce mulți români aleg să plece pentru că salariul minim nu le asigură traiul și îi menține în sărăcie, lucrătorii din Asia îl acceptă din cauza decalajelor globale: veniturile de la ei de acasă sunt sub cele din România, la fel cum salariile românești sunt inferioare celor din Europa de Vest. De aceste diferențe teritoriale profită atât patronii, cât și intermediarii care recrutează forța de muncă intercontinental.
Abuzuri ascunse și blocajul legii care îi lasă pe migranți fără adăpost
Departe de a se bucura de privilegii, muncitorii migranți ajung frecvent fără alternative și sunt constrânși să tolereze condiții dure, similare cu cele pe care și românii le-au experimentat în Vest. Sociologul enumeră programul de lucru prelungit, penalizările prin rețineri din salariu, locuirea în condiții precare și diverse forme de abuz, inclusiv violența fizică îndreptată asupra femeilor.
Adevărata amploare a acestor situații nu apare însă în statistici clare, întrucât lucrătorilor străini le este teamă să vorbească și nu dispun de rețele de sprijin sau măsuri prin care să poată denunța nedreptățile. Vulnerabilitatea lor a fost amplificată ani la rând de o prevedere legală descrisă de Ioana Florea drept un „șantaj înfiorător”: dacă un migrant era concediat sau pleca de la locul de muncă în primul an de la sosire, își pierdea statutul legal și risca deportarea, ceea ce însemna întoarcerea cu datorii făcute special pentru a putea pleca la muncă.
Deși legea a fost modificată anul acesta pentru a reduce această perioadă obligatorie de la un an la șase luni, statul român a fost dat în judecată, iar schimbarea legislativă a dus la neaplicarea normei. Drept consecință, numeroși străini care și-au pierdut sau părăsit locul de muncă după șase luni au rămas în afara legii, deși nu ar mai fi trebuit să se afle în această situație, ajungând inclusiv fără adăpost în marile orașe.
Școlile profesionale distruse și ecoul crizei din 2009
Nevoia acută de personal din afara țării nu se explică doar prin îmbătrânirea populației. Ioana Florea subliniază că România a rămas fără electricieni, instalatori și alte categorii de meseriași după ce sistemul de învățământ profesional și vocațional a fost practic distrus cu mult timp în urmă, iar o mare parte dintre lucrătorii calificați autohtoni au emigrat spre Vest. În acest context, marea majoritate a muncitorilor aduși din Asia sunt persoane calificate.
Sociologul atrage atenția că nimeni nu pleacă la muncă peste hotare din plăcere sau pentru a-și împlini un vis, ci sub presiunea salariilor insuficiente față de costul vieții, pentru a-și întreține familia. Fenomenul actual al imigranților asiatici oglindește exodul masiv al românilor de după criza din 2008, resimțită puternic în țară începând cu 2009: atunci, plecarea a milioane de oameni s-a suprapus cu creșterea numărului de gospodării îndatorate pentru plata utilităților și imposibilitatea unui trai decent. Tot așa cum remitențele trimise de românii din străinătate au reprezentat, până recent și probabil în continuare, principala sursă de investiții străine în România, sumele trimise acasă joacă un rol vital și în economiile asiatice de origine. Ioana Florea consideră această realitate nedreaptă și susține că problema nu va dispărea până când nu vor exista condiții de trai decente și o mai mare egalitate la nivel mondial, astfel încât oamenii să nu mai fie forțați să își lase în urmă copiii, vârstnicii și viața.
România a devenit țară de imigrație, dar diaspora este motorul
Datele ultimilor patru ani plasează România în postura de țară de imigrație, numărul celor care s-au stabilit aici pentru cel puțin 12 luni depășindu-l pe cel al emigranților. Vârful acestui decalaj s-a înregistrat în 2022, cu un plus de aproximativ 100.000 de persoane, în timp ce în 2025 diferența a fost de circa 67.000.
Statisticile pentru perioada 2024–2025 arată însă o nuanță esențială: majoritatea celor contabilizați ca imigranți sunt, de fapt, cetățeni români întorși acasă. În 2024, cel puțin două treimi dintre persoanele venite pentru cel puțin un an au fost români din diaspora, tendință vizibilă în ultimii patru-cinci ani. Unii au revenit după 16–20 de ani de muncă în Occident, ajungând la o vârstă la care vor să trăiască din economiile acumulate, în timp ce alții s-au întors din cauza dificultăților întâmpinate sau a reducerii locurilor de muncă din Vest. Abia după români, clasamentul țărilor de proveniență din 2024 era continuat de Ucraina, urmată de state asiatice precum Nepal și Sri Lanka.
În privința viitorului, sociologul avertizează că imigrația poate atenua efectele îmbătrânirii demografice, dar nu reprezintă un panaceu. Cei mai mulți muncitori străini își doresc să revină lângă familiile lor, iar stabilirea definitivă și reîntregirea familiei depind de condiții de integrare care nu reușesc întotdeauna. În schimb, o solidaritate reală între toți cei care muncesc ar putea genera condiții de lucru mai bune pentru fiecare.
Explorează subiectele:
