Cioloş: Orice soluţie e mai bună decât guvernul actual; ar trebui să ajungem la anticipate

Fondatorul Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat joi, într-o conferinţă susţinută la Cluj alături de fostul ministru Anca Dragu, că actualul guvern actual trebuie să demisioneze şi să fie găsită o altă soluţie înainte de sfârşitul anului, inclusiv alegeri anticipate.

"Eu am văzut că inclusiv lideri de la PSD şi chiar domnul Dragnea se plângeau că domnul Iohannis nu-şi jocă rolul de mediator. Dar hai să-l lase PSD pe domnul Iohannis să-şi joace rolul de mediator, rolul care e prevăzut în Constituţie, să trimită la plimbare pseudoguvernul pe care îl avem acum şi să înceapă discuţii cu forţele politice din Parlament. Cred că ar fi utile discuţii şi consultări inclusiv cu organizaţiile, cu societatea civilă, care de un an şi jumătate protestează în stradă, ca să vedem care sunt cele mai bune soluţii pe care politicienii aleşi de cetăţenii României să şi le asume în Parlament. Eu cred că soluţii, sunt mai multe soluţii, şi aş îndrăzni să spun că aproape orice soluţie e mai bună decât cea pe care o avem în momentul de faţă", a spus Dacian Cioloş.

Întrebat care ar fi, din punctul său de vedere, soluţiile mai potrivite, Dacian Cioloş s-a referit inclusiv la alegeri anticipate.

"Nu e cazul să dau eu acum soluţii, când va fi momentul o să explic. Din punctul meu de vedere, pe termen scurt-mediu ar trebui să ajungem la alegeri anticipate. Dacă vrem să fim oneşti faţă de cetăţenii României, dacă vrem să găsim soluţii durabile la problemele care se acumulează de un an şi jumătate, ar trebui o majoritate politică relegitimată prin vot. Pentru că majoritatea politică pe care o avem în momentul de faţă am văzut ce a făcut cu încrederea primită în decembrie 2016. Sunt mai multe variante, cu avantaje şi dezavantaje, important este să începem să discutăm despre lucrurile astea şi să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului, din mai multe motive", a mai spus fostul premier. AGERPRES / (A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Fostul premier Tudose îndeamnă oamenii să voteze cu Iohannis! „Nu e vorba despre un vot cu inima, ci despre un…

2 Informație / Măcelul din 10 august 2018 a avut loc la comanda lui Dragnea, cu complicitatea ministrului de Inter…

3 LIVE Peste 50.000 de români au votat deja în diaspora / GRAFIC Prezența la urne, mai mare decât în primul tur a…

4 Dăncilă, călcată-n picioare de o fostă jurnalistă RTV: „Să-ți fie rușine! I-ai învrăjbit pe români mințind că …

5 HOPA! Dăncilă a predat Organizarea întreprinderii socialiste. A picat treapta I, a IIa și admiterea la faculta…

recomandări

Te ia DNA: MIHAI LAURENTIU ALFRED

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se fabrică manual o sticlă din nisip la peste 1000 de grade