Ciucă: „Mi-e teamă de un singur lucru, să nu mor neîmpărtășit“

Premierul Nicolae Ciucă a mărturisit într-un interviu că îi este teamă doar de un singur lucru, respectiv să nu moară neîmpărtășit.

Nicolae Ciucă FOTO gov.ro

Nicolae Ciucă FOTO gov.ro

Întrebat dacă s-a decis în privința posibilității de a candida la prezidențiale, Nicolae Ciucă a declarat într-un interviu luat de România TV că altele sunt prioritățile în prezent, mai precis guvernarea.

Liderul PNL nu pare că se teme nici de vreun contracandidat: „Mi-e teamă de un singur lucru. Nu e de la mine, e de la părintele Cleopa : să nu mor neîmpărtășit, în rest nu are de ce să ne fie teamă“, a spus premierul.

Întrebat dacă este un om credincios, liderul liberalilor a replicat: „Sunt un om normal şi cred, da. Credinţa nu se împărtăşeşte, deşi, ştiţi cum este cu împărtăşitul, tocmai am vorbit mai devreme. Credinţa se trăieşte, credinţa se arată prin ce facem. Şi dacă facem bine, atunci înseamnă că avem credinţă”.

Când s-a împlinit un an de guvernare, premierul Nicolae Ciucă a transmis că preluarea guvernării de către Coaliţia PNL-PSD-UDMR a oferit României siguranţa, stabilitatea şi predictibilitatea de care avea nevoie, mai ales în perioada aceasta. „Preluarea guvernării de către Coaliţia PNL-PSD-UDMR a oferit României siguranţa, stabilitatea şi predictibilitatea de care avea nevoie, mai ales în perioada aceasta, marcată de ultimul val al pandemiei de Covid 19, agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, criza energetică şi preţurile în creştere la carburanţi, energie şi gaze naturale, întreruperea lanţurilor de aprovizionare cu materie primă şi alimente, inflaţia care a cuprins întreaga Europă, inclusiv ţara noastră. Priorităţile Guvernului au fost încă din prima zi legate strâns de nevoia de a proteja populaţia şi economia de aceste efecte în lanţ“, mai spune premierul în bilanţ.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

2 VIDEO Gest disperat al președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan

3 VIDEO Imagini care dau fiori... / Priviți ce ține Iranul sub munți!

4 Foarte interesante amănunte... / Schimbare importantă de strategie a Iranului în războiul cu SUA și Israel

5 VIDEO Băsescu / „Dacă se ratează asta, Teheranul nu va mai putea fi oprit”