Comisar de Poliție din Buzău, arestat preventiv pentru luare de mită

Un ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, cu grad de comisar șef în cadrul Poliției municipiului Buzău, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată pe 28 iunie de Judecătorii Tribunalului București, în urma acuzațiilor de luare de mită.

Polițistul a fost prins în flagrant

Polițist acuzat de luare de mită FOTO: DNA Facebook

Petre-Daniel Anghel, ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, este anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită. Acesta ar fi pretins 15.000 de euro și ar fi primit, în mai multe tranșe, suma totală de 77.500 de lei de la două persoane, martori într-o cauză penală.

Potrivit informațiilor DNA, în perioada noiembrie 2025 – iunie 2026, comisarul șef Anghel ar fi acționat contrar îndatoririlor sale de serviciu. El l-ar fi ajutat pe unul dintre martori să formuleze un denunț la Poliția orașului Mizil și I.P.J. Buzău, indicându-i o persoană care ar fi urmat să comită o faptă prevăzută de legea penală. Acest demers era esențial pentru martor, care, fiind deja condamnat într-un alt dosar, spera să obțină o reducere a pedepsei în faza apelului.

Prinderea în flagrant a avut loc după ce ofițerul de poliție a primit suma de 7.500 de lei de la persoanele implicate, bani pe care i-a schimbat imediat la o casă de schimb valutar, rezultând 1.230 de lire sterline și 45 de lei. În acel moment, procurorii anticorupție au intervenit și l-au reținut. Ulterior, Petre-Daniel Anghel a fost prezentat Tribunalului București, care a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Explorează subiectele:

DNACorupțiePoliție Buzău


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi