Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale a rămas o operaţiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situaţie lipsită de claritate şi previzibilitate, situaţie ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a existenţei unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie. Or, Curtea a statuat constant, în jurisprudenţa sa, că prevederile art.61 alin.(1) din Constituţie stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale (Decizia nr.308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.309 din 9 mai 2012). Totodată, Curtea a statuat că a permite celui care interpretează şi aplică legea penală, în absenţa unei norme exprese, să stabilească el însuşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, art.7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.23 alin.(12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevăd şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie”, au explicat judecătorii CCR.
„Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale”, mai arată judecătorii.
Nu în ultimul rând, „în consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art.147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (n.r. - subliniere redacţiei)”.
Explicaţiile specialiştilor
Contactat de „Adevărul”, avocatul Alexandru Chiciu a precizat că din 2018 şi până în 2022 nu a existat instituţia prescripţiei speciale în Codul Penal. „În esenţă, de la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei 297 din 2018 şi până la momentul la care legiuitorul va introduce în conţinutul normativ noţiunea de prescripţie specială, aceasta ţară nu mai are aceasta instituţie.
Din punct de vedere procedural, vom ţine cont de ce spune Curtea Constituţională, care spune foarte clar că de la momentul 2018 şi până la momentul 2022 nu a existat prescripţie specială. Aşadar, celor care au invocat prescripţia specială li se va da câştig de cauza pentru că este prescrisă. Toate dosarele care au fost construite pe principiul prescripţiei speciale după 2018 sunt dosare lovite clar de nelegalitate”, a declarat avocatul.
Totodată, Alexandru Chiciu a explicat şi ce se va întâmpla cu dosarele din instanţă. „Dosarele care au fost constituite pe baza prescripţiei speciale, adică au avut în calcul acea dispoziţie, sunt nelegale, trimiterea în judecată în acest caz fiind nelegală, în timp ce dosarele constituite pe dispoziţiile anterioare, dacă avocaţii au ridicat excepţii pe prescripţie, adică au invocat după 2018 inexistenţa în peisajul legislativ a acestui text de lege, iar instanţele le-au respins cererile pe acest temei, trebuie să fie reconsiderate”, a punctat avocatul.
În opinia lui Toni Neacşu, efectele deciziei CCR se vor vedea asupra dosarelor de corupţie ce vizează fapte mai vechi de anul 2012 pentru care procurorii s-au folosit de acest articol din Codul Penal, declarat între timp neconstituţional, pentru a împiedica prescripţia faptelor. „Efectele deciziei vizează absolut toate dosarele aflate în urmărire penală sau în judecată, cât timp nu s-a dat o hotărâre definitivă. (…) Practic, va afecta marea majoritate a dosarelor ce vizează fapte vechi, din 2010 – 2011. De exemplu, infracţiunile de corupţie au un termen de prescripţie de 10 ani”, a arătat avocatul Toni Neacşu.
