DOCUMENT Claudiu Năsui vrea să o aducă în Ministerul Economiei și pe fosta cumnată a lui Eugen Teodorovici

DOCUMENT Claudiu Năsui vrea să o aducă în Ministerul Economiei și pe fosta cumnată a lui Eugen Teodorovici

Ministrul economiei Claudiu Năsui este decis să-și formeze echipa cu oameni de la Ministerul Finanțelor. Pe listă nu se afla doar Claudia Florina Prisecaru, acuzată de colaborare cu Securitatea și cunoscută ca apropiată de fostul ministru Eugen Teodorovici, ci și alte persoane de la Ministerul Finanțelor. Una dintre acestea este Florina Diana Costache, fosta cumnată a lui Eugen Teodorovici, potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro.

De altfel, Claudiu Năsui i-a transmis chiar ieri, 27 ianuarie, o adresă ministrului finanțelor Alexandru Nazare, prin care îl roagă să își dea acordul pentru transferul Florinei Diana Costache. Vezi document.


NOTA: Până la ora publicării acestui articol, Claudiu Năsui nu a putut fi contactat

"Pentru desfășurarea în bune condiții a activității în instituția noastră, vă rugăm să ne comunicați acordul privind detașarea doamnei Costache Florina- Diana, funcționar public de conducere, șef serviciu gr.II la Serviciul Operațiuni cu Numerar, Integrare și Proiecte de Dezvoltare, Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică din cadrul Ministerului Finanțelor, la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, pe funcția publică de conducere vacantă de șef serviciu gr.II la Serviciul Statistică și Internaționalizare, Direcția Instrumente și Programe Promovare Export din cadrul Direcției Generale IMM și Mediul de Afaceri, începând cu data de 01.02.2021, pentru o perioadă de cel mult 6 luni", se arată în adresa transmisă pe data de 27 ianuarie către ministrul finanțelor, obținută de HotNews.ro.




Cine este Florina Diana Costache? Este fosta cumnată a ministrului finanțelor Eugen Teodorovici. HotNews.ro a scris în noiembrie 2018 că aceasta a fost numită de Teodorovici, fără concurs, prin detașare, în funcția de director general adjunct la Direcția Generală Pregătire ECOFIN și Asistență Comunitară, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Anterior, ocupase funția de șef serviciu în cadrul unei direcții din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, funcție obținută tot cu sprijinul lui Teodorovici.

În septembrie 2019, au apărut în presă înregistrări audio ale unei discuții dintre două doamne, una presupusă a fi amanta lui Teodorovici, iar cealaltă, fosta sa cumnată. În aceste înregistrări se vorbea despre cum se fac angajările la stat, cu replici de genul "când are interes îşi ridică fusta", iar la un moment dat, printre altele, se menționează că Teodorovici e nervos pentru că nu a putut candida la prezidențiale.

Gruparea Gorj s-ar putea muta la Ministerul Economiei



Dar nu este singura persoană pe care Claudiu Năsui ar intenționa să o aducă la Ministerul Economiei prin detașare de la Ministerul Finanțelor. Ar mai fi Marius Ioan Popescu, care, așa cum scria HotNews.ro în urmă cu un an, a fost adus de la Garda Financiară Gorj de către Claudia Florina Prisecaru. O altă persoană aflată pe listă este Ion Udroiu, tot fost comisar al Gărzii Financiare Gorj. De altfel, și Claudia Florina Prisecaru tot din Gorj provine. O altă persoană care ar putea fi transferată, potrivit surselor HotNews.ro, este Lilian Zlotea, expert în cadrul serviciului achiziții publice din Ministerul Finanțelor.

Reamintim că HotNews.ro a dezvăluit miercuri că Năsui i-a cerut premierului să accepte numirea Claudiei Prisecaru la Ministerul Economiei. Năsui și-a apărat, miercuri seara, la Digi24, această decizie de numire. Întrebat despre această numire, ministrul a răspuns: "Și?"

Inițial, ministrul voia să o aducă în funcția de secretar general, însă avea nevoie de o decizie semnată de premierul Florin Cîțu. Printr-o adresă, Năsui i-a cerut premierului să semneze o decizie pentru transferul Claudiei Prisecaru din funcția de director general adjunct al Ministerului Finanțelor în cea de secretar general al Ministerului Economiei.

Potrivit informațiilor HotNews.ro, premierul nu a fost de acord să semneze o astfel de decizie. În aceste condiții, Năsui s-a văzut nevoit să își schimbe planurile și s-a gândit să o aducă pe Prisecaru, tot prin transfer, dar pe o funcție similară celei de la Ministerul Finanțelor.
 
Pentru un astfel de transfer nu mai avea nevoie de semnătura premierului. În opinia ministrului, dosarul de colaborare cu securitatea nu constituia o problemă pentru funcția de director general adjunct. "Am renunțat la numirea ei în calitate de secretar general tocmai din cauza dosarului CNSAS, dar m-am gândit că un transfer de la un minister la altul nu va fi problematic", a scris Năsui pe Facebook.

 

În urma stârnirii unui scandal în spațiul public, ministrul a renunțat cu totul la această persoană. Claudiu Năsui mai spune că este o minciună faptul că familia sa ar avea vreo treabă cu fosta securitate. Reamintim că tatăl parlamentarului este Dorel Năsui, un om de afaceri cu o avere estimată la peste 100 de milioane de euro, obținută în domeniul comunicaţiilor în Statele Unite. Numele lui Dorel Năsui este legat de afacerea „Motorola”. Dorel Năsui este proprietar alături de familie al grupului de firme American International Radio (AIR – Airadio – Ageximco), specializat în comunicaţii de tip radio şi servicii de tip GPS (global positioning systems).
 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Bobonete, înfierbântat după ce-a văzut pozele hot cu Mădălina Ghenea în dormitor

2 „Cum ar putea o gură care se spurcă prin sex oral să ia anafura, agheasma sau să sărute sfintele icoane / Dacă î…

3 Judecător / Ion Cristoiu nu a putut demonstra că nu a colaborat cu Securitatea

4 VIDEO Gabriel Păun (Agent Green): Blana ursului e la un tăbăcar din Târgu Secuiesc. E vorba de Arthur, nu ști…

5 Documente / Doar 5 din 33 de candidați au promovat concursul pentru șefia Caselor Județene de Asigurări de Sănăt…