Donald Trump a sosit la Hanoi, pentru al doilea summit cu Kim Jong Un

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a sosit marţi la Hanoi, unde urmează să se întâlnească miercuri cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, informează DPA şi AFP.

Aeronava prezidenţială Air Force One a aterizat pe aeroportul internaţional Noi Bai din capitala Vietnamului puţin înainte de ora locală 21.00 (14.00 GMT).

Kim Jong Un ajunsese la Hanoi cu câteva ore mai devreme, cu trenul, după o călătorie de circa 3000 de kilometri, care a durat trei zile.

Trump şi Kim s-au mai întâlnit o singură dată, anul trecut, în Singapore. Acordul de principiu semnat atunci pentru denuclearizarea peninsulei coreene nu a fost urmat de rezultate notabile, iar SUA au insistat pentru rămânerea în vigoare a sancţiunilor împotriva Coreei de Nord.

În Vietnam, ei vor avea o primă întrevedere miercuri seara, urmată de un dineu, precizează Reuters. Fiecare va fi însoţit de doi oaspeţi şi de interpreţi, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders. O a doua întâlnire va avea loc joi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Tipic pentru România / Corveta nouă a Marinei renunță la rachetele americane pentru un sistem turcesc

3 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

4 VIDEO Din România asta s-a născut România de astăzi...

5 Dosar CIA declasificat / misterul cărții despre Iisus și cataclismul ciclic