După o lună în care s-a luptat cu Covidul, profesorul Renato Tronciu s-a stins din viață. El era directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava

După o lună în care s-a luptat cu Covidul, profesorul Renato Tronciu s-a stins din viață. El era directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava

Renato Tronciu, unul dintre cunoscuții profesori din județul Suceava, director al Colegiului Național „Mihai Eminescu”, s-a stins din viață vieneri seara, după ce timp de o lună acesta s-a luptat cu virusul Covid-19.

Profesorul Tronciu a fost internat în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava în 15 septembrie, după ce a fost testat pozitiv cu Covid-19.

Starea i s-a agravat în ritm accelerat, relatează presa locală.

Familia, prietenii și colegii sunt în stare de șoc. Până la acest moment încă nu se știe când va avea loc înmormântarea profesorului Tronciu. La puțin timp după trecerea în neființă a lui Renato Tronciu, directorul adjunct al Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Gabriela Cazac, a postat un mesaj extrem de emoționant pe pagina sa de facebook, a scris Monitorul de Suceava:

Tăcerea lui Renato

Motto: Celui care, întorcând corabia vieții din drum, nu a mai putut fugi de propria moarte.

Căci el s-a mai întors o dată din drum…

Renato a fost unul dintre cei mai iubiți profesori ai școlii. În toamna lui 1982, când am început liceul, el era deja vedetă. Înalt, frumos, sportiv, extrem de sensibil și de inteligent. Extrem de agreabil și de sufletist. Genial în unele situații. Epitetul „genial” nu avea pe atunci conotaţia fandosită pe care o are astăzi, când orice poate fi numit astfel, de la o pagină din Platon sau Eminescu, până la o felie de tort.

Deşi accesibil, jovial, pus mereu pe şotii, Renato nu cădea în superficialitate. Glumele sale, oricât de pline de haz sau de sarcasm, nu picau în trivial sau în umor ieftin. Râdeam mult. O dată, străbătut de cine știe ce fior metafizic a spus: ”Nu știu câți purici vom fi făcut noi doi în școala asta, dar știu că ne-am distrat.” Cât mi-aș dori să putem râde din nou!…sau: :„…știi, am sentimentul că după asta… nu ne vom mai revedea toți!”

Era un spectacolul viu de erudiţie şi inteligenţă, cânta la pian la fel de ușor cum rezolva probleme la matematică. Avea formație de învățător și se mândrea cu asta. A rămas un învățător toată viața și datorită disponibilităţii sale. O disponibilitate explicabilă şi prin faptul că provenea dintr-o familie de intelectuali, a crescut în casă cu lectură și muzică clasică, a evoluat de copil în școala pe care a condus-o apoi atâția ani. Atât de mult iubea această școală, încât uneori era prilej de ironii din partea mea și a Ancăi. Îl asiguram că va avea parte de un soclu lângă bustul lui Eminescu din hol…

A rămas tot timpul copilul mamei sale, adică, într-un fel, un veşnic adolescent care, însă, şi-a luat maturitatea în serios. Mama era ”șefa” și nouă ne plăcea cât de frumos avea grijă de toți ai lui. Anca nu era Ancuța, ci diminutivul suprem, Ancuțica! Iubita lui soție, atât de fragilă și atât de puternică!

Edi, Eduțu? Inima, sufletul lui! Copilul iubit și venerat, de care era atât de mândru…

Ce-am învăţat de la Renato?

În primul rând, el îmi oferea garanţia profesionalismului. Dintotdeauna am căutat și am preţuit oameni care ştiu ce vor şi care-şi fac meseria din vocaţie, în mod firesc, nu pentru recunoaştere publică sau pentru recompense. E singura formă de gratuitate pe care o recunosc (pe plan uman, fireşte). Îmi repugnă impostorii, farseurii, dar mai cu seamă îmi repugnă oamenii fără principii, cameleonii arivişti. El nu a abdicat niciodată de la crezul său și de la principiile sale.

Ce mă intrigă astăzi e faptul că nu s-a erijat niciodată în model sau punct de referinţă (cred că l-ar amuza foarte mult numai gândul la aşa ceva). Dar pentru elevii săi, asta devenise în timp. Îl vizitau la școală, ieșeam din birou să-i las împreună, fiindcă era momentul lor frumos de aduceri aminte. Acum se instalează absurdul în viețile noastre, nu mai avem niciun reper.

Dar încă o dată: ce-am învăţat de la el? Am învăţat să mă entuziasmez în faţa unui discurs fără egal în mediul intelectual profesoral. Discursurile lui puneau în scenă o adevărată coregrafie a gândirii. Vă amintiți că la început nu ați crezut că profesorul de sport poate să gândească și să scrie atât de frumos și mă suspectați că-i scriu intervențiile? Ei bine, nu! Acest om minunat și sensibil știa să se exprime admirabil, fiindcă era sincer și simțea frumos pentru fiecare dintre noi. Mă întreba uneori:” Am fost prea dur? Sper să nu fi jignit pe nimeni…!” Atât era de atent la oamenii din jur!

”Cum să ajutăm?” , era întrebarea lui permanentă și Renato ne ajuta pe toți. Numai noi nu l-am putut ajuta cu nimic.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa arată sfidarea României...

2 VIDEO Ea i-a „spart mațele” lui Bendeac!

3 „Din peste 850 de milioane de dolari, în 1990 când a fost lichidată ICE Dunărea s-au găsit 20 de dolari”

4 Priviți ce urgie e în Marea Britanie! Meteorologi: Condițiile sunt "terifiante"

5 România are 18 miliardari, cu 7 mai mulți decât anul trecut