George Copos și Camelia Voiculescu, achitați definitiv în dosarul Loteria II

George Copos și Camelia Voiculescu, achitați definitiv în dosarul Loteria II

Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis definitiv, joi, achitarea tuturor inculpaților din dosarul Loteria II, printre care se află și omul de afaceri George Copos și Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu.

Curtea de Apel București a admis apelul DNA, cu referire la decizia Curții Constituționale nr. 1092/2012, și a desființat în parte sentința dată de Tribunalul București în iunie 2015, în sensul că a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva lui George Copos, Roza Giulio-Giuzepe și Camelia Voiculescu, ca urmare a prescrierii speciale a răspunderii penale, pentru infracțiunea de folosire de informații privilegiate.

Curtea de Apel București a menținut, în rest, decizia Tribunalului București prin care toți inculpații din acest dosar au fost achitați, hotărârea fiind definitivă.

Astfel, au mai fost achitați fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș; Vasile Bontaș, fost director general al SC "Ana Electronic SA"; Octavian Juncu, membru al CA al SC "Ana Electronic" SA; Ioan Maxim, fost director general al SC "Fast Service Electronica" SA București; Ilie Precup, expert evaluator; Roza Giulio-Giuzepe, fost director economic al SC "Ana Electronic" SA, vicepreședinte al CA al SC "Ana Grup" SA și administrator al SC Rom Tur GM Impex SRL; Mihai Stolojanu, membru al Comitetului Director al Sucursalei Teritoriale București a Fondului Proprietății de Stat (FPP); Nicu Romeo Stancu, expert al FPP; George Vodislav, Ion Filip și Niculae Ghinea.

* George Copos, președinte al Consiliului de Administrație al SC "Ana Electronic" SA București și acționar majoritar al SC "Ana Grup" SA București, a fost trimis în judecată în decembrie 2008, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani; fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la infracțiunea de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual; folosirea de informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă; dezvăluirea de informații privilegiate și recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informații și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.

* Fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș, reprezentant al SC Grivco SA București, era acuzat de folosirea de informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă, dezvăluirea de informații privilegiate și recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informații și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.

* În același dosar, Camelia Voiculescu, acționând în calitate de persoană fizică, a fost trimisă în judecată pentru folosirea unor informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, cu concursul membrilor din conducerea Fondului Proprietății de Stat, s-a realizat conversia ilegală în acțiuni SC "Fast Service Electronica" SA București, la un raport de conversie de 6,71 ori mai mic decât cel rezultat din luarea în calcul a valorii comerciale reale a acestora, a unei creanțe fictive în valoare de aproximativ 550.000 de lei a SC "Ana Electronic" SA București.

Creanța fictivă a fost generată în baza unor documente comerciale și contabile întocmite în fals de Ioan Maxim — director general al "Fast Service Electronica" SA, Vasile Bontaș — director general al "Ana Electronic" și Roza Giulio Giuzepe — director economic al "Ana Electronic".

Procurorii mai susțin că George Copos, în calitate de președinte al CA al "Ana Electronic", Roza Giulio-Giuzepe, Vasile Bontaș și Octavian Juncu, pentru a ascunde originea ilicită a titlurilor de participare la capitalul social al "Fast Service Electronica" SA obținute de "Ana Electronic", urmare a operațiunii ilegale de conversie din anul 2000, au derulat în perioada decembrie 2002 — decembrie 2004 operațiuni de spălare de bani (plasarea, stratificarea și integrarea titlurilor de participare), operațiuni în urma cărora au obținut venituri ilicite în valoare totală de 23.765.904 lei.

De asemenea, George Copos și Roza Giulio — Giuzepe au derulat concertat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, activități de manipulare a pieței de capital.

Conform DNA, în acest fel, s-a urmărit obținerea unei participații de peste 90% la SC "Ana Imep" SA (tranzacționată pe piața reglementată RASDAQ) care să le permită închiderea acesteia prin delistarea societății de la bursă.

Procurorii mai arătau că, informația fiind nepublică, divulgarea acesteia era de natură să influențeze prețul și celelalte aspecte legate de tranzacționarea acțiunilor emitentului în cauză (Ana Imep SA Pitești).

DNA mai susținea că activitatea infracțională s-a desfășurat cu participarea frauduloasă a Cameliei Voiculescu și a lui Sorin Pantiș.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?