Gimnastică artistică: Larisa Iordache a ajuns la spital după calificarea la JO de la Tokyo

Larisa Iordache, care a obţinut miercuri seara calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo , a ajuns la spital după evoluţia sa la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Basel, însă preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a precizat, joi, că gimnasta se simte mai bine.

''Este o calificare mai mult decât muncită, cu sacrificii. Poate nu ştiţi, dar ea a concurat cu foarte mari dureri probabil accentuate şi de emoţia şi de presiunea momentului. Important este că Larisa a demonstrat că este o campioană, că este un sportiv de valoare şi noi suntem onoraţi şi mândri să o avem pe Larisa Iordache în Team România pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo'', a declarat Covaliu.


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


''Am vorbit cu preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică şi mi-a transmis faptul că după competiţie a fost dusă la spital. I s-au făcut acolo investigaţii, azi-dimineaţă deja era mai bine. Sperăm să poată concura şi la următoarele competiţii, poate li la individual compus şi chiar să câştige o medalie. Îi doresc succes din toată inima. Cel mai greu lucru şi cel mai important a fost că reuşit să se califice la Jocurile Olimpice, ceea ce este extraordinar'', a mai spus Covaliu.

Larisa Iordache a ajuns la spital, cu febră, dureri şi stare generală proastă. Primele investigaţii au dezvăluit o infecţie la nivelul rinichilor, însă determinarea diagnosticului este în desfăşurare, a anunţat Federaţia Română de Gimnastică pe pagina sa de Facebook.


Larisa Iordache a avut o evoluţie remarcabilă, miercuri, în calificări, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Basel (Elveţia), care i-a adus calificarea în finalele la individual compus, la bârnă şi sol, dar şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Iordache a încheiat pe locul patru în calificări, cu 54,698 puncte (14,366 la sărituri, 13,466 la paralele, 13,466 la bârnă şi 13,400 la sol), devansată de trei rusoaice, Anghelina Melnikova (55,991 puncte), Viktoria Listunova (55,465) şi Vladislava Urazova (55,299).

Echipa olimpică a României pentru Jocurile de la Tokyo a ajuns astfel la 61 de sportivi.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Noua Eră / O poveste care dă fiori despre ce va să vină...

2 Barack Obama a declarat că extratereștrii sunt reali și a dat informații despre Zona 51

3 Jaful spectaculos pe care nimeni nu l-a observat timp de trei zile. Hoții care au fugit cu peste 100 milioane de euro nu au fost prinși

4 A fost prins criminalul lui Gheorghe Chindriș. Detalii șocante din anchetă: victima, lovită în cap cu un calorifer electric

5 Mafioți ucraineni au folosit identitatea unei judecătoare a CCR pentru a fura o firmă din România. „Am formulat plângere penală”