Îngheţată contaminată cu oxid de etilenă, retrasă din peste 1.700 de magazine din România. Despre ce brand este vorba

Îngheţata cu probleme a fost retrasă din magazinele din România în urmă cu trei săptămâni.

”Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ne-a comunicat faptul că oxidul de etilenă din îngheţata Haagen Dazs cu extract de vanilie din loturile retrase de la comercializare în urmă cu 3 săptămâni din cele 1767 magazine a avut valori cuprinse între 1,7 mg/kg şi 19,7 mg/kg”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Pro Consumatori într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Potrivit acestora, situaţia magazinelor din care s-au retras cantităţi neprecizate de îngheţată Haagen Dazs Plain Vanila, la pahar de 460 ml, se prezintă astfel: Mega Image retrageri de la comercializare din 1323 de magazine, arată ziare.com , Carrefour retrageri de la comercializare din 224 de magazine, Kaufland retrageri de la comercializare din 154 de magazine, Auchan retrageri de la comercializare din 34 de magazine, Selgros retrageri de la comercializare din 22 de magazine şi Cora retrageri de la comercializare din 10 magazine.

În Uniunea Europeană oxidul de etilenă a fost interzis ca pesticid în anul 1991, iar din anul 2011 nu mai este permisă în nicio cantitate prezenţa acestuia în furaje şi alimente. În Uniunea Europeană este permisă folosirea oxidului de etilenă doar ca substanţă de sterilizare a echipamentelor medicale, fiind cunoscut ca un puternic bactericid şi virucid, arată sursa citată.

Oxidul de etilenă este clasificat de Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (European Chemicals Agency - ECHA) ca mutagen (produce modificări în structura genetică), cancerigen (cauzează limfom, leucemie, cancer de stomac şi cancer de sân) şi toxic pentru funcţia de reproducere.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

4 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani

5 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…