Japonia a lansat pe orbită primul satelit pentru comunicații militare

Japonia a lansat pe orbită primul satelit pentru comunicații militare

Japonia a lansat marți pe orbită primul său satelit de comunicații militare pentru a dezvolta capacitatea de schimb de informații a forțelor sale armate, relatează Reuters și AFP.

Satelitul a fost plasat la bordul unei rachete H-IIA, care a decolat la ora 07.44 GMT de la centrul spațial japonez Tanegashima, și a fost apoi plasat cu succes pe orbită, a precizat un purtător de cuvânt al Mitsubishi Heavy Industries, care a construit racheta purtătoare.

Dispozitivul este primul dintr-o serie de trei așa-numiți sateliți "X-band", care vor spori de patru ori emisia în bandă largă și vor unifica o rețea de comunicații fragmentată și suprasolicitată, permițând în același timp și acoperirea unui teritoriu mai mare.

Japonia și China sunt angrenate într-o dispută teritorială în Marea Chinei de Est în privința unui grup de insule nelocuite cunoscute sub numele de Senkaku în Japonia și Diaoyu în China. De asemenea, cele două țări sunt agrenate într-o dispută comercială legată de exploatarea unor zăcăminte de gaz despre care ambele țări pretind că se află în zona lor economică exclusivă.

În cele nouă luni din aprilie și până în decembrie, Japonia a ridicat avioane de la sol de 644 de ori pentru a supraveghea aparatele de zbor chineze care se apropiau de spațiul aerian japonez, evenimentele de acest tip fiind de aproape de două ori mai multe decât anul trecut, a anunțat vineri Ministerul japonez al Apărării.

Lansarea de marți marchează reluarea cu succes a unui program care a fost oprit anul trecut din cauza unui accident jenant.

Primul dintre cei sateliți, care ar fi trebuit să fie lansat de pe un aerodrom din Guyana Franceză, s-a prăbușit în timpul unui zbor din Japonia, după ce o prelată care acopera carcasa de transport a acoperit valvele menite să asigure egalizarea presiunii aerului în interior în timp ce avionul de marfă își efectua aterizarea. Incidentul a dus la avarierea unor antene sensibile, au declarat surse guvernamentale pentru Reuters în luna iulie.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...