JO 2018 - Schi fond: Românca Timea Lorincz a ratat calificarea în sferturile probei de sprint

Sportiva română Timea Lorincz a ratat, marţi, calificarea în sferturile de finală ale probei feminine de sprint din cadrul concursului de schi fond, la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, după ce s-a clasat doar pe locul 61.

Lorincz, înregistrată cu timpul de 3 min 48 sec 84/100, a fost a 61-a din 68 de sportive, doar primele 30 obţinând calificarea în sferturile de finală.

Ultima calificată a fost înregistrată în 3 min 24 sec 02/100. Cel mai bun timp a fost obţinut de suedeza Stina Nilsson, 3 min 08 sec 74/100.

Cei mai buni 30 sunt calificaţi pentru 5 "sferturi de finală" de câte 6 concurenţi. Primii doi din fiecare sfert, plus sportivii cu cei mai buni doi timpi sunt calificaţi pentru semifinale de 6. Primii doi din fiecare semifinală plus doi cu cel mai bun timp merg în finală. Învingătorul este primul care trece linia de sosire.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT