Liviu Avram, articol DEVASTATOR: Numai veşti bune pentru criminalul de la Caracal de la complicii săi din CCR și PSD

Liviu Avram, articol DEVASTATOR: Numai veşti bune pentru criminalul de la Caracal de la complicii săi din CCR și PSD

 Gheorghe Dincă se va bucura de noile indulgenţe din legislaţia penală Acum, că a recunoscut două crime (două din câte? – bună întrebare), cetăţeanul Gheorghe Dincă din Caracal aşteaptă cu mare încredere şi cu foarte puţine emoţii ziua de luni, 29 iulie, când Curtea Constituţională va da, după şapte amânări, decizia finală privind modificările aduse de PSD-ALDE-UDMR Codului penal şi Codului de procedură penală. Or legile astea îi aduc numai veşti bune, scrie jurnalistul Liviu Avram pe  Adevărul.

Să inventariem câteva dintre ele:

* Pedeapsa cu detenţiune pe viaţă nu se aplică persoanelor care au depăşit vârsta de 60 de ani. El are 66, deci nu are cum să primescă închisoare pe viaţă.

* Dacă i se reţin mai multe infracţiuni (lipsire de libertate, viol, omor calificat, profanare de cadavre - numai la un prim inventar), va primi pedeapsa cea mai mare plus maximum 3 ani. Până acum, la pedeapsa cea mai mare se adăugau câte o treime din celelalte pedepse, ceea ce putea majora semnificativ pedeapsa rezultantă.

* Tot pentru că a depăşit vârsta de 60 de ani, va putea cere liberarea condiţionată după ce a ispăşit o treime din pedeapsă (dacă primeşte sub 10 ani) sau o jumătate de pedeapsă (dacă primeşte peste 10 ani). Din aceste fracţii se scad zilele lucrate (şi omul se pricepe la mecanică auto, nu-i exclus să-l vedem coleg de atelier cu Liviu Dragnea).

* Afară de faptul că va ispăşi pedeapsa într-o închisoare de lux (ceea ce e puţin probabil), din anii de închisoare putem scădea de pe acum 20%, ca urmare a Legii recursului compensatoriu – acea lege care, la propunerea lui lui Eugen Nicolicea aprobată de colegii săi din coaliţie, scade din pedeapsă 6 zile din fiecare lună petrecută într-o celulă cu igrasie.

Toate aceste beneficii - şi multe altele, menţionate într-un comunicat de asociaţia de magistraţi ”Iniţiativa pentru Justiţie” – sunt prevăzute în noua legislaţie penală, iar multe dintre ele au primit deja binecuvântarea de constituţionalitate, atunci când codurile au ajuns pentru prima oară la CCR. Deci e o problemă de timp până să intre în vigoare.

În mod poate nu tocmai curios, împotriva comunicatelor precum cel emis de „Iniţiativa pentru Justiţie” s-a răsculat duminică, printr-un alt comunicat, Secţia pentru Judecători a CSM, condusă de Lia Savonea. Printre altele, Lia Savonea zice următoarele: „Modificările legislative în materie penală clamate nu au fost, încă, aprobate de legiuitor, procesul legislativ fiind la acest moment în etapa verificării de constituţionalitate”.

Aşa, şi? E acesta un motiv ca magistraţii să tacă, să nu semnaleze pericolele care ne pândesc pe noi toţi? Şi mă rog cam ce-ar trebui făcut, în opinia judecătorilor din CSM? Să le vedem mai întâi intrate în vigoare şi apoi să sperăm că infractorii vor fi miloşi cu noi?

Deocamdată, vedem că majoritatea PSD-ALDE-UDMR nu pare deloc dispusă să renunţe la modificările operate. Iar preşedintele va fi obligat să le promulge, câtă vreme nu a binevoit să folosească referendumul şi împotriva iminentei intrări în vigoare a acestor modificări.

Cetăţeanul Gheorghe Dincă din Caracal poate încă nu a aflat, că nu are studii de specialitate, dar judecătorii din CSM ar trebui să ştie: Da, toate indulgenţele din noua legislaţie penală i se vor aplica şi lui, chiar dacă a comis faptele înainte de intrarea lor în vigoare. Pentru că, potrivit Constituţiei, legea penală mai favorabilă se aplică şi retroactiv.

Iar faptul că unul dintre cei mai vioi promotori ai unei legislaţii care încurajează infractorii, ignoră victimele şi intimidează instituţiile de aplicare a legii - pe numele său Florin Iordache - este originar din Caracal nu este decât o coincidenţă – cum să-i zic? – binemeritată.


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Foarte interesante amănunte...