Macron anunţă mărirea salariilor mici şi scutiri de obligaţii fiscale pentru pensiile sub 2.000 de euro

Salariile la nivelul salariului minim interprofesional (SMIC) vor fi majorate cu 100 de euro, "fără ca acest lucru să-l afecteze pe angajator", iar pensiile mai mici de 2.000 de euro vor fi scutite de creşterea contribuţiei de asigurări sociale, a anunţat Emmanuel Macron într-un "discurs către naţiune" susţinut luni seară, relatează AFP.

În răspunsul său pentru "vestele galbene", şeful statului francez a mai spus că orele suplimentare vor fi plătite fără a fi impozitate din 2019. De asemenea, el le-a cerut companiilor "care pot" să le acorde salariaţilor o primă de sfârşit de an, care nu va fi impozitată şi nu se vor plăti pentru ea contribuţii sociale.

Emmanuel Macron a mai spus luni seară că furia "vestelor galbene" este "justificată din multe puncte de vedere" şi a precizat că este conştient că "s-a întâmplat să-i rănesc pe unii dintre voi cu afirmaţiile mele".

Macron a evocat "40 de ani de probleme care ies la suprafaţă" în cadrul alocuţiunii sale televizate.AGERPRES


populare
astăzi

1 Tipic pentru România / Corveta nouă a Marinei renunță la rachetele americane pentru un sistem turcesc

2 Dosar CIA declasificat / misterul cărții despre Iisus și cataclismul ciclic

3 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

4 Noi dezvăluiri despre presiunile SUA în criza politică de la București

5 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane