MAE: Trupul cetățeanului italian, decedat la Amatrice și îngropat în România, urmează a fi exhumat și transportat în Italia

MAE: Trupul cetățeanului italian, decedat la Amatrice și îngropat în România, urmează a fi exhumat și transportat în Italia

Trupul neînsuflețit al cetățeanului italian decedat în seismului din Italia Centrală, care a ajuns în România din cauza unei erori de identificare, urmează să fie exhumat și transportat în Italia, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), la solicitarea AGERPRES.

MAE explică faptul că, dintr-o eroare în procesul de identificare a cadavrelor victimelor decedate în urma seismului din Italia Centrală, unul din corpurile neînsuflețite a fost atribuit unuia dintre cetățenii români decedați la Amatrice și transportat în România la data de 27 august 2016, în vederea înhumării.

"Eroarea a fost descoperită în cursul acestei săptămâni, când, pe baza unor teste ADN, s-a stabilit că trupul cetățeanului român în cauză se afla, de fapt, la morga spitalului din Rieti. Cu sprijinul Ambasadei României la Roma, rămășițele pământești ale cetățeanului român au fost deja repatriate. Corpul neînsuflețit al cetățeanului italian transportat, din cauza erorii de identificare, în România, urmează a fi exhumat și transportat în Italia", se arată în răspunsul ministerului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Bolojan, prima mare mutare pentru combaterea marii evaziuni fiscale!

2 VIDEO Cine controlează lumea / Pentru cei care nu înțeleg ce se întâmplă: 10 întrebări / Pentru cei care cred că înțeleg: știți ce urmează?

3 Fotografii de la SRI antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”

4 Cine este amanta secretă a Patriarhului Kiril al Rusiei. Îl însoțește în călătoriile externe și deține averea acestuia

5 Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026