Malaezia: Un nou sultan ar urma să devină viitorul rege al ţării

Statul malaezian Pahang a anunţat sâmbătă că are acum un nou sultan care ar urma să fie ales în curând drept noul rege al Malaeziei, după abdicarea în mod surprinzător a fostului rege, Muhammad al V-lea, care, potrivit unor zvonuri, s-ar fi căsătorit cu o rusoaică, fostă Miss Moscova, relatează AFP.

Malaezia este de la câştigarea independenţei, în 1957, o monarhie constituţională cu un sistem neobişnuit: regele său se schimbă la fiecare cinci ani, fiind ales din rândul familiilor regale ale fostelor regate din care este formată ţara.

Deoarece fostul rege a abdicat după doi ani de domnie, el trebuie înlocuit. Acum este rândul familiei regale din statul Pahang de a domni în ţară, dar sultanul său este foarte în vârstă. Prin urmare, el a decis să abdice în favoarea fiului său, Tengku Abdullah Shah (59 de ani), permiţându-i astfel Consiliului Regal, care se va întruni pe 24 ianuarie, să-l aleagă în calitate de nou rege.

Sultanul Abdullah Shah este cunoscut pentru interesul său pentru sport. El este în prezent preşedintele Federaţiei asiatice de hockey şi membru al Consiliului director al FIFA.

Deşi rolul său este unul ceremonial, regele este foarte respectat în Malaezia şi orice critică la adresa sa este interzisă. Portretul său este afişat în locurile publice. Regele este şi şeful simbolic al islamului în ţară, precum şi şeful onorific al armatei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

3 Povestea de film a celui „incredibil de prost”. Cum a reușit un puști de 20 de ani să devină un adevărat agent 007 în iadul din Vietnam

4 VIDEO Imagini în premieră cu primul nod rutier pe trei niveluri din România

5 Ideologul Kremlinului avertizează asupra riscului unei înfrângeri a Rusiei și pledează pentru răpirea lui Zelenski