Metrorex a dat în folosinţă o nouă ieşire a staţiei Tineretului

Utilizatorii reţelei de metrou pot folosi, începând de joi, o nouă ieşire la staţia de metrou Tineretului de pe magistrala 2, care a fost inaugurată de oficialii Metrorex şi ai Ministerului Transporturilor.

Cea de-a doua ieşire este orientată în direcţia Piaţa Unirii, şi beneficiază de lift.

Dragoş Titea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunţat că alte 5 staţii de pe magistrala 2 urmează să fie dotate cu o nouă ieşire.

"Această ieşire este o investiţie nouă, o investiţie de aproape 18 milioane de lei cu tot cu TVA, bani din fonduri europene. Este o investiţie pe care vrem să o dăm în folosinţă într-o primă etapă, urmând ca în perioada următoare să dăm drumul şi la celelalte 5 staţii care necesită o a doua ieşire de pe magistrala 2, şi mai avem încă două staţii pe magistrala 1. Începem să spunem că lucrurile se mişcă bine, Ministerul este alături de companiile din subordine, şi atragem şi fonduri europene. Despre magistrala 2, vă pot spune că modernizarea a început în două etape, prima etapă a fost achiziţionarea celor 23 de trenuri, urmând ca acum să dăm drumul la o altă investiţie de modernizare a căii de rulare şi finalizăm cu cele 5 deschideri de noi guri de metrou", a declarat Dragoş Titea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

2 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare / O filială județeană PSD a votat în unanimitate pentru un guvern fără Ilie Bolojan și fără USR

3 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

4 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

5 VIDEO Atac reușit al Iranului asupra unei baze americane din Arabia Saudită: Cel puțin 12 soldați răniți și avioane avariate